Astăzi se împlineşte un secol de la dispariţia poate celui mai mare pictor al românilor. Născut la tărâmul dintre România şi Basarabia, Ştefan Luchian a fost comemorat şi în Parlament prin intermediul deputatului Mihai Baltă. Născut în aceeaşi localitate ca şi pictorul, Ştefăneşti, parlamentarul a prezentat în plen o declaraţie pe care o redăm integral mai jos.
Comemorăm zilele acestea 100 de ani de la moartea unui titan al picturii româneşti, cel dintâi pictor modern al ţării, Ştefan D. Luchian. S-a născut la Ştefăneşti, judeţul Botoşani, la 1 februarie 1868. Pasionat de muzică, cu un talent incomensurabil în aprecierea profunzimii culorilor, a devenit unul dintre cei mai străluciţi colorişti ai picturii.
A sudiat la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Academia de Arte Frumoase Munchen, Academia Julien de la Paris, dar s-a desprins de tendinţele artei de agrement din acea vreme, fiind caracterizat de contemporanii săi ca „un refractar, un revoltat, un luptător pentru libertate” (Alexandru Bogdan - Piteşti, Impresion d`art, Revista Orientală, mai 1896).
Peisagist de excepţie, un fin observator al naturii, spunea că „Natura nu trebuie s-o imiţi, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei”. Cel care a îmbinat în arta românească natura cu fresca aflate pe bisericile din Evul Mediu, florile cu suferinţa, realismul cu revolta, a lăsat neamului său, lucrări de referinţă. A creat un buchet de tablouri de o coloristică şi varietate impresionantă. „Anemone”, „Garoafe”, „Trandafirii”, „Maci”, „Albăstrele”, „Bujori”, „Dumitriţe”, „Imortele”, „Crizanteme galbene”, „Gura Leului” etc., care l-au consacrat ca „pictor al florilor”.
A primit îndemnul spre o „artă realistă” de la maestrul său Nicolae Grigorescu, realizând peisaje din periferia săracă: „Mahalaua Dracului ”, „Case bătrîneşti”, „Ghereta din Filantropia”, „Puţ în mahala”, „Birt fără muşterii” etc, portrete: „Moş Nichifor Cobzarul”, „Hahamul din Moineşti”, „Safta florăreasa”, „Păstoriţa”, „Cap de bătrân”, „Cerşetorul”, „Muncitoarea”, devenind protestatar, reflectând la durerile celor mulţi, creând lucrări de un dramatism tulburător. „La împărţirea porumbului”, „Spălătoreasa”, „La fântână”, „Lăutul” şi compoziţii „1907”.
Lucrările/creaţiile sale „Anemone” şi „Autoportret cu pensula în mână” încep să fie considerate de către specialiştii de pretutindeni drept unele din marile tablouri ale lumii.
După o viaţă intensă, Ştefan Luchian s-a stins, asemenea unei lumânari ce arde şi se consumă mult prea repede, la data de 28 iunie 1916.
În întregul său, arta lui Ştefan Luchian exprimă trăsături esenţiale ale specificului nostru naţional.
Celebrul critic de artă francez Jacques Lassaigne, autorul unei biografii a marelui nostru pictor, prezentând evoluţia artistică a acestuia, îl caracteriza succint astfel: „Luchian a ştiut să rămână în întregime român, adoptând în acelaşi timp tonul cel mai universal”.
ŞTEFAN LUCHIAN (1868 - 1916)
Mihai Baltă
Colegiul 5 Botoşani
