A fost unul dintre cei mai importanţi dirijori de orchestre populare din ultima jumătate de veac.
Maestrul George Sîrbu, renumit compozitor, dirijor şi folclorist, a murit vineri dimineață, la Suceava, la vârsta de 85 de ani.
Născut în județul Botoșani, însă stabilit de mulți ani la Suceava, compozitorul, dirijorul şi folcloristul George Sîrbu a fost unul dintre cei mai importanţi dirijori de orchestre populare din ultima jumătate de veac şi „unul dintre cei mai autorizaţi culegători de folclor din Moldova”.
A absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu“ Bucureşti în anul 1973.
Armata a făcut-o la Bucureşti, la “Teatrul de Estradă al Armatei”, şi, deşi avea oferte tentante acolo, nu a vrut să rămână în capitală, ci s-a reîntors la Botoşani pentru a continua ceea ce începuse cu orchestra de muzică populară “Garofiţa”, în dorinţa acerbă de a le arăta şi celorlalţi unde se află poziţionat geografic oraşul din care provenea, prin oamenii calitativi şi prin ansamblul la care lucra, scrie newsbucovina.ro.
Între anii 1961 şi 1979 a activat ca dirijor al Orchestrei de muzică populară a Ansamblului „Ciprian Porumbescu“ Suceava, iar în perioada 1980-1989 a fost dirijor şi director al Orchestrei de muzică populară „Plaiurile Bistriţei“ din Bacău.
Între anii 1990-1995 maestrul George Sârbu a fost numit dirijor, director şi secretar muzical la Ansamblul „Ciprian Porumbescu“ Suceava, iar în 1990 a înfiinţat Ansamblul „Balada“, cunoscut mai apoi ca Ansamblul de copii şi tineri „Balada Bucovinei“, care a dat scenei folclorului românesc numeroşi interpreţi talentaţi.
Din anul 2002 maestrul George Sîrbu a înfiinţat Fundaţia Culturală care-i poartă numele, având ca obiectiv promovarea şi conservarea tradiţiilor folclorice şi religioase din Bucovina şi Moldova.
Dumnezeu să îl ierte!
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024