Dacă în alte cazuri răspunsurile și eventual verificările sunt întârziate chiar și cu ani de zile, în cazul de față, inspectorii de integritate par să fi fost extrem de prompți.
Agenția Națională de Integritate a solicitat instituțiilor competente, în speță Prefectură și Consiliu Județean revocarea din funcție a unor persoane care au fost validate pentru exercitarea unui mandat de ales local. În țară, în total sunt șapte astfel de persoane din care una este de la Botoșani.
Respectivii se aflau sub interdicția de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de trei ani, ca urmare a încălcării regimului juridic al incompatibilităților sau al conflictelor de interese.
În cazul Botoșaniului este vorba despre viceprimarul comunei Mitoc, Sorin Scutariu pentru care ANI a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă, contrar dispozițiilor legale în vigoare invocate la solicitările agenției. Consiliul Local Mitoc a respins, prin vot secret aplicarea revocării din funcția de viceprimar în ședința din 15 septembrie 2016.
”Agenția Națională de Integritate va depune toate diligențele necesare pentru punerea în aplicare a sancțiunilor disciplinare, conform competențelor legale”, arată inspectorii ANI.
De asemenea,
”Precizãm faptul cã ultimul raport, remis în luna ianuarie a anului curent, remarcã faptul cã „Viitoarele alegeri locale (iunie 2016) și parlamentare (noiembrie 2016) vor constitui un test-cheie. Noua lege electoralã prevede în mod expres cã persoanele excluse de la alegeri printr-o hotãrâre judecãtoreascã nu pot candida la alegeri. ANI are responsabilitatea specificã de a verifica declarațiile de avere ale tuturor candidaților”.
Comunicat ANI
Top 5 jocuri multiplayer care te conectează cu prietenii
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un nou COD GALBEN emis de meteorologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aproape ultimii și la suporteri: FC Botoșani, penultimul loc din Liga 1 și la numărul de spectatori
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Urșii de la Comănești vin din nou în mijlocul botoșănenilor: PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile