Consilierii județeni au aprobat majorarea valorii totale a proiectului cu suma de 714.000 lei cu TVA, reprezentând cheltuieli neeligibile, care vor fi suportate din bugetul Consiliului Județean.
Ambulatoriul de la Secția de Pediatrie este modernizat prin Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, noua valoare totală a proiectului fiind de 3.701.439,38 lei
„Urmare a celor prezentate, hotărârea Consiliului Județean Botoșani nr. 121/25.07.2019 se modifică în sensul actualizării valorii totale a proiectului Dotarea Ambulatoriului din Cadrul Secției Exterioare Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati" Botoșani”, cod SMIS 126319, care va fi în cuantum de 3.701.439,38 lei, din care valoare totală eligibilă 2.987.439,38 lei și valoare totală neeligibilă 714.000 lei”,
se arată în proiectul de hotărâre
Ambulatoriul urmează să fie dotat cu 620 echipamente medicale performante, dispozitive medicale și elemente de mobilier, care vor contribui în mod direct la îmbunătățirea calității și a eficienței serviciului medical ambulatoriu, precum și la diversificarea investigațiilor ce pot fi realizate la nivelul unității medicale.
Din cauză că au fost trei licitații eșuate s-a decis suplimentarea sumei.
Conform proiectului de hotărâre, fondurile suplimentare alocate sunt pentru lotul Echipamente medicale de radiologie (inclusiv probe tehnologice, teste și instruirea personalului)
„S-a ajuns la concluzia că este necesară actualizarea prețurilor pentru ca o nouă licitație să poată să aibă loc și să închidem cu succes acest proiect european”,
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate fără alte comentarii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024