Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani rămâne pentru o perioadă nedeterminată cu același conducător. Aceasta cu toate că în luna decembrie a anului trecut Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a programat de două ori un concurs pentru ocuparea funcției de director.
Examenul pentru DSVSA Botoșani, alături de cele pentru posturile similare din alte 11 județe, a fost programat inițial pentru data de 7 decembrie.
Doar că nici atunci nu a mai avut loc. Cu cinci zile înaintea celei în care ar fi trebuit ca pretendenții să se prezinte la Facultatea de Medicină Veterinară din București, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, ANSVSA a emis un nou anunț prin care a adus la cunoștința celor interesați că întreaga procedură a fost anulată.
”Din motive obiective nu se mai desfășoară”, a fost singura explicație dată de ANSVSA în comunicatul menționat, fără însă a se face public fie și doar unul dintre acele ”motive obiective” care au dus la anularea concursului.
Cert este că decizia a fost luată și pentru celelalte 11 județe, dar și pentru alte 20 de funcții de director și director adjunct ale unor DSVSA-uri din țară.
În schimb, ANSVSA a precizat că ”va relua procedurile de organizare și de desfășurare a acestui concurs, în condițiile legii”, fără a menționa însă și când va avea loc.
Cel puțin oficial, nici cei doi candidați de la Botoșani, cărora li s-au admis dosarele, nu au primit alte explicații.
Cert este însă că i-a cam luat pe nepregătite.
Mihai Țurcanu depusese cerere pentru concediu de odihnă tocmai pentru a învăța și a putea participa la examen întrucât, în opinia sa, ”nu poți să fii în funcție acolo și să te duci la examen pe banii statului”.
”Exact ce este public, aceea ni s-a transmis și nouă. Nu știu ce ar fi descoperit ei că nu ar fi fost bine făcut de vechea conducere”,
Mihai Țurcanu, director interimar ANSVSA.
Singura facilitate de care s-au bucurat aspiranții la amintitul post a fost aceea că funcționarii ANSVSA i-au sunat cu puțin timp înainte de emiterea comunicatului pentru a-i anunța despre anulare ca să nu își facă rezervări la hotel și mijloace de transport.
”S-a primit o adresă formulată exact ca aceea de pe site-ul instituției. Doar atât, că se anulează concursul din data de 20 decembrie”,
Rodica Zelincă, șef birou ANSVSA Botoșani.
Fosta ocupantă a funcției de subprefect a arătat că, dacă se va organiza un nou examen în termen de șase luni, atunci majoritatea actelor de la dosar își păstrează valabilitatea.
Neoficial, sunt vehiculate mai multe variante pentru anularea concursurilor la toate direcțiile sanitare veterinare din țară. Una ar fi aceea că s-ar fi depistat niște probleme la organizarea propriu-zisă, în sensul că nu ar fi existat o probă eliminatorie distinctă și că aceasta ar fi fost inclusă în alta, lucru care ar fi putut deschide calea depunerii unor contestații.
Pe de altă parte, o cutumă a administrației centrale, dar și locale din România este ca atunci când se schimbă Guvernul ori conducerile politice de la Consiliul Județean și primării, să se suspende sau chiar să se anuleze toate concursurile în desfășurare.
Ori la ANSVSA concursul a fost demarat în mandatul fostului președinte Robert Chioveanu. Demis de Florin Cîțu pe când ocupa funcția de prim-ministru, Chioveanu nu a fost înlocuit nici de cel care l-a destituit și nici de noul premier, Nicolae Ciucă.
Astfel că, la ANSVSA, instituție subordonată direct Secretariatului General al Guvernului, atribuțiile de președinte au fost preluate de vicepreședintele Alexandru Bociu.
În aceste condiții, Mihai Țurcanu va ocupa în continuare funcția de director interimar al DSVSA Botoșani. Fostul europarlamentar are o numire valabilă pe perioada stării de alertă plus încă două luni și cum România abia intră în valul 5 este greu de preconizat când vom ieși din această situație, iar Mihai Țurcanu va intra în ultimele două luni de mandat.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024