Rezultatele celei de-a doua sesiuni de evaluare a proiectelor finanțate din fondurile bugetului județului Botoșani, au fost afișate.
Astfel că, un total de zece proiecte, șase pe domeniul cultură și educație, și patru pe sport, au reușit să obțină finanțare de la Consiliul Județean Botoșani.
Cei mai mulți bani s-au acordat organizațiilor non-guvernamentale din domeniul sport, cu un total de 84.124 lei, în timp ce cultura a luat 67.950 lei.
Aceasta este a doua sesiune de acordare a fondurilor nerambursabile din bugetul județean, după ce la prima sesiune, au fost multe dosare respinse. De altfel, și la această din urmă sesiune, au fost șapte proiecte pentru care nu au fost alocate fonduri, pentru documentație neconformă sau lipsa dovezii achitării taxei la bugetul local.
Consiliul Județean a aprobat organizarea celei de a doua sesiuni pentru acordarea de finanțări nerambursabile, printr-o hotărâre luată în ședința ordinară din 28 mai 2015. De altfel, din sumele rămase disponibile, nu au fost alocate în totalitate nici în cea de a doua sesiune.
CLICK AICI ȘI VEZI LISTA COMPLETĂ!
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Mașină din Botoșani implicată într-un carambol: Patru adulți și doi copii răniți
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Un mort și patru răniți la locul de muncă, anchete declanșate de ITM
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
ANUNȚ Primăria Botoșani privind solicitarea pentru emiterea acordului de mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
S-a adoptat: Guvernul mai dă o zi liberă angajaților de la stat
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile