Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, căreia i se subordonează Secția Drumuri Naționale (SDN) Botoșani, a reacționat după ce Botoșăneanul a publicat joi imagini de pe DN 24C.
După cum v-am informat și atunci, drumul a fost recent reabilitat, însă la Liveni este deja serios avariat.
DRDP Iași a trimis pe adresa redacției câteva precizări din care reiese că motivul principal al deteriorării căii rutiere este reprezentat de circulația mașinilor de mare tonaj.
Prezentăm mai jos integral punctul de vedere trimis de DRDP.
În anul 2018, pe DN 24C, Manoleasa Prut – Rădăuți Prut, au fost executate lucrări de etanșeizare a materialului pietros cu îmbrăcăminte bituminoasă, lucrări aflate în perioada de garanție, de doi ani. Ulterior recepției lucrărilor, din cauza altor șantiere deschise în zonă, dar în mod special din cauza nerespectării restricției de tonaj de 7,5 t/osie de către autovehiculele care transportă piatră spartă de la cariera Ripiceni sau cereale de la depozitele din zonă, au apărut unele tasări ale corpului drumului, cu degradări ale părții carosabile. Acest lucru a fost semnalat în repetate rânduri inclusiv de către presa locală, dar și de către lucrătorii DRDP Iași, care au surprins autovehicule de mare tonaj încărcate până la refuz pe sectorul de drum proaspăt recepționat. Menționăm că lucrările de etanșeizare efectuate anul trecut au vizat un tronson de 36 km, iar degradările semnalate pe raza localității Liveni sunt unele izolate, pe o porțiune de aproximativ 150 m (între km 114+600 - 114+750).
DRDP Iași a notificat constructorul în vederea remedierii degradărilor, în virtutea garanției prevăzute în contract. Pe sectorul menționat, s-a procedat la decopertarea porțiunii afectate și completarea cu material pietros. Momentan, lucrarea este sub observație, după care se va trece la așternerea stratului bituminos, în vederea aducerii carosabilului la starea inițială.
Mai precizăm că, pentru a reduce la minimum disconfortul în trafic, sectorul afectat este deschis în continuare circulației, cu instituirea unei restricții de viteză de 30 km/h pe porțiunea pe care se execută lucrări, cu semnalizarea aferentă. În aceste condiții, DRDP Iași face apel la înțelegere din partea conducătorilor auto pentru eventualul disconfort produs, cu recomandarea respectării restricțiilor și semnalizării instituite pe sectorul afectat de lucrări.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024