Un cunoscut preot din Botoșani atrage atenția asociațiilor de proprietari asupra pericolului din scările de bloc.
„Să oprim moartea din nepăsare” este noua campanie a preotului Petru Chirvase care trage un semnal de alarmă pentru asociațiile de proprietari.
Și anume, preotul vorbește despre pericolul din scările de bloc, acolo unde nu sunt puse grilaje între etaje.
„Eu am semnalat pericolul acesta, noi ne-am obișnuit, așa dar nu e regulă. Cred că e o scăpare, ceva trebuie făcut, constructorul nu a făcut și proprietarii se complac în asta,”
Petru Chirvase, preot paroh Biserica „Sfântul Vasile cel Mare”
El susține că în urmă cu mai mulți ani au murit oameni la Botoșani după ce au căzut în gol.
Recent însă a văzut că într-o scară de bloc din municipiul reședință de județ a fost montat un astfel de grilaj.
Și așa i-a venit ideea:
" Eu am văzut la o scară de bloc făcut lucrul asta. Nu costă mult, cât să coste o bucată din aia pe care o vopsești și o sudezi. Cântărețul de la biserică este și sudor dacă vin la noi putem să le facem noi și să le montăm și ei să plătească băiatul nostru. Și astfel revine lui o parte și o parte scoatem pe alții din noroi, respectiv le facem trotuare”,
Petru Chirvase, preot paroh Biserica „Sfântul Vasile cel Mare”
Preotul a pus și o pancartă pe gardul bisericii prin care atrage atenția asupra acestui fapt.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024