Munca a peste 200 de voluntari a fost premiată cu diplome de recunoştinţă pentru timpul acordat şi munca depusă în cadrul organizaţiilor din care fac parte. Astfel, 17 asociaţii şi-au enumerat cei mai activi membri de anul acesta cu ocazia Serii Voluntarilor Botoşăneni, eveniment aflat deja la ediţia a II-a, organizat cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST), în parteneriat cu B-Right Media, Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Botoşani şi alţii.
La eveniment au participat 17 ONG-uri, din care o parte au ales să facă o selecţie mai riguroasă a voluntarilor care merită să le fie apreciate eforturile depuse în cadrul organizaţiilor premiind doar doi-trei membri, iar cealaltă parte a ales să înmâneze diplome la zeci de participanţi. Înainte ca fiecare asociaţie să îşi strige aleşii, conducerea DJST a făcut o scurtă introducere amintind despre unul dintre motivele cu care acest judeţ ar trebui să se mândrească. „
Cred că începând cu anii ’90 voluntariatul din Botoşani a continuat de altfel sub altă formă faţă de ceea ce era până în 1989, evoluând şi luând amploare şi sunt fericit într-un fel să vă spun că în 1997, Botoşaniul alături de Cluj a fost inclus într-un proiect PHARE al Comisiei Europene pe care s-au creat primele două centre de voluntariat în România şi pentru asta cred că Botoşaniul merită aplauze”, a mărturisit
Radu Humelnicu, director al DJST. Numărul mare al celor prezenţi la Seara Voluntarilor Botoşăneni a luat prin surprindere organizatorii. „
În primul rând vă mulţumesc că sunteţi prezenţi în număr aşa de mare. Ca organizatori este o fericire pentru noi, mai ales că avem tineri, ceea ce înseamnă că speranţa nu a murit. Pe de altă parte avem voluntari seniori, ceea ce e lucru mare”, a declarat
Raluca Bălăşcău, vicepreşedinte Asociaţia B-Right Media.
Un voluntar seniori şi doi juniori
La final au fost desemnaţi dintre toţi participanţii voluntarul junior al anului – Alexandru Şotropa, coordonatorul de voluntari al anului – Ovidiu Porohniuc şi voluntarul senior al anului în persoana directorului Teatrului Mihai Eminescu, Traian Apetrei. „
Pentru că dvs. acum m-aţi desemnat cel mai bătrân voluntar am deci suficientă motivaţie încât să vă spun următorul lucru – condiţia umană are două şanse: una de a acumula, de a căuta mai ales într-o vreme a capitalismului primitiv în care se află România acum şi cea de a doua variantă este cea de a oferi”, a conchis
Traian Apetrei.
Printre organizaţiile non-profit implicate în eveniment s-au numărat: B-Right Media, Tineri pentru Tineri, Protin 2000, Triumf, Car-Pates, APC-Europe Direct, Vis de Artist, Asociaţia Judeţeană a Organizatorilor de Evenimente. Asociaţia Învăţătorilor, Mugurelul, Renaşterea Botoşăneană, IHTIS, Estuar, Ne Trebuie Speranţă, Il Girotondo, Împreună Vom Reuşi şi Ador.
Elsa ŞEICA