Într-o atmosferă sărbătorească, Colegiul Național ,,Octav Onicescu” și-a desemnat joi seară câștigătorii pentru titlurile de Miss și Mister Boboc 2016.
Cei mai frumoși concurenți au fost desemnați elevii Iasmina Mărgineanu și Adrian Paviliuc.Zece perechi de “boboci” au fost supuse unor probe în care au avut șansa să-și etaleze frumusețea, ținutele și aptitudinile de dansatori. Evenimentul mult așteptat s-a desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiu.
Strădania concurenților de a realiza un adevărat spectacol a fost în cele în urmă apreciată de cei prezenți la eveniment, fiind aplaudați și aclamați. Organizarea a fost pe măsura așteptărilor, iar ținutele tinerilor alese cu multă pricepere.
Au participat elevii claselor a IX-a, dar și din clasele mai mari, prieteni, profesori și părinți. Deși sala are o capacitate mare, mulți dintre spectatori au stat și în picioare, deoarece nu au mai avut loc pe scaune, acestea fiind ocupate în totalitate.
Cei din public și-au susținut favoriții cu bannere. Balul Bobocilor a început în jurul orei 18:00 și s-a încheiat în jurul orei 20:30.
Se REIA o cursă de pe Aeroportul din Iași către o destinație așteptată
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
CÂND începe distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie: ANUNȚUL făcut de Poșta Română
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile