Sala Cinematografului Unirea a fost sâmbătă seară umplută de botoșăneni de toate vârstele, care au ales să și-o petreacă nu la un film, ci la o premieră de teatru.
Este vorba despre ”Să nu ne răzbunați”, un spectacol inedit, în care a jucat impecabil actrița Silvia Răileanu. Au fost momente care au emoționat până la lacrimi, dar și secvențe cu dans și râsete.
Piesa prezintă situațiile prin care moldovenii au fost nevoiți să treacă odată cu deportarea în Siberia. Personajul cheie și unicul de pe scenă povestește începând cu anul 1940, tragediile prin care a trecut, de mică, din copilărie, până la vârsta maturității. De exemplu, foametea, frigul, luatul cu forța la orfelinat, destrămarea familiei, depărtarea de Dumnezeu.
Spectacolul se încheie cu un scurt film despre teroarea sovietică, care s-a manifestat nu doar prin arestări, maltratări, ci și prin deportarea basarabenilor la mii de kilometri de locul lor de baștină.
De fapt, surpriza a venit la sfârșit, când eroina jucată de actrița Silvia Răileanu a venit pe scenă, cu ochii în lacrimi. Margareta Spânu- Cemârtan a urcat timid, vizibil emoționată, în fața zecilor de spectatori rămași în picioare. Aceasta locuiește la Chișinău și are 77 de ani.
”Băieții aceștia, ceea ce au făcut este formidabil. Nu am cuvinte să spun. Mă închin (…) Acum tineretul nu știe ce a fost atunci,”
Margareta Spânu-Cemârtan
Trebuie menționat că de regie și scenografie s-au ocupat Silvia Răileanu și Mirela Nistor, de adaptarea textului, Ionuț Poclid, de voce și text Cezar Amitroaiei, iar de montaj și procesare video, Florin Petrosceac.
”Să nu ne răzbunați”va mai fi jucată la Teatrul Vasilache.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024