Pompierii botoșăneni și -au prezentat joi, 23 ianuarie 2020, bilanțul activității pe anul 2019.
Evenimentul festiv a avut loc în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ.
Au luat parte zeci de pompieri, dar și oficialități printre care președintele Consiliului Județean Costică Macaleți, prefectul Alexandru Colbu dar și Diana Cimpoeșu, coordonatorul UPU- SMURD Moldova. De asemenea, au fost prezenți și directorii de instituții deconcentrate. Și asta pentru că s-a prezentat și bilanțul activității Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).
În schimb nu a fost prezent nici un șef de la București, așa cum se obișnuia la astfel de evenimente.
Colonelul Cristian Amarandei a prezentat activitățile desfășurate de-a lungul anului de la accidente până stingerea incendiilor.
'' Vă voi prezenta evaluarea activității inspectoratului, activitate desfășurată pe parcursul unui an de zile, 2019, un volum foarte mare de activități, misiuni, iar cifrele pe care le voi prezenta vorbesc de la sine de amploarea și dinamica situațiilor de urgență gestionate la nivelul județului''
Cristian Amarandei, inspector șef ISU Botoșani
Totodată, s-au acordat diplome salvatorilor care s-au remarcat în anul precedent.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024