Reprezentanţii municipalităţii au finalizat acţiunea anuală de evaluare a salariaţilor din cadrul instituţiei. Şi dacă pentru o parte dintre aceştia, activitatea derulată în decursul anului precedent le-ar putea aduce salarii lunare mai consistente, în schimb alţii vor realiza aceleaşi venituri în următorii doi ani de zile.
Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a menţionat că din păcate extrem de mulţi salariaţi au primit calificative minime din cauza unor încălcări ale atribuţiilor de serviciu.
„Nu sunt foarte mulţi care au obţinut calificative maxime, nu am o situaţie exactă. În general cei care au chiulit au mai fost şi penalizaţi, iar în rest nu unt probleme deosebite, de desfacere a contractului de muncă sau de trimis în comisia de disciplină, deocamdată”, a declarat
Florin Ghiorghiţă viceprimarul municipiului Botoşani. În cazul salariaţilor din Primărie care au avut parte de calificative nesatisfăcătoare, aceştia nu vor mai putea promova în următorii doi ani de zile sau nu vor mai beneficia de salarii de merit. Astfel de situaţii au fost depistate în mai multe compartimente ale municipalităţii şi sunt rezultatul unei salarizări mici care îi determină pe angajaţi să îşi găsească şi alte activităţi pentru a-şi îmbunătăţi veniturile. „
Salariile sunt foarte, foarte proaste, oamenii nu se descurcă să îşi plătească ratele, probabil nu mai au nici tragere de inimă sau mare chef să vină la muncă”, a mai spus
viceprimarul. La polul opus se află personalul care şi-a dus la îndeplinire atribuţiunile de serviciu şi care au primit calificative foarte bune. Aceştia, la propunerea serviciului de resurse umane ar putea fi promovaţi prin adoptarea unui proiect în acest sens, în plenul Consiliului Local.