Odată cu trecerea anilor, istoria țării și-a continuat povestea și indiferent de perioadele faste sau mai puțin faste pe care le-a trăit societatea românescă, statistica oficială a României a continuat să-și îndeplinească și să-și întregească menirea.
”Cu profesionalism, cu abnegație și devotament, statisticianul român a fost totdeauna la datorie și așa este și astăzi, într-un moment de sărbătoare marcat de împlinirea a 158 ani de statisitică oficială în România. Analizând retrospectiv evoluția statisticii, de la formele sale inocente până la societatea informațională de astăzi, constatăm convergența sa cu statistica internațională și împlinirea previziunii lui H. G. Wells, istoric și sociolog englez, formulată cu mulți ani în urmă: ”Într-o zi gândirea statistică va fi la fel de necesară oricărui cetățean ca și scrisul și cititul”, se arată într-un comunicat de presă al Direcției Județene de Statistică Botoșani.
”În contextul tot mai complex în care informația statistică a căpătat un rol tot mai important în fundamentarea politicilor de dezvoltare naționale și în demersurile care privesc poziționarea României în Uniunea Europeană și în relațiile sale cu întreaga lume, doar munca de înalt profesionalism și dăruire a statisticienilor noștri poate asigura informațiile necesare pentru elaborarea și transformarea în practică a strategiilor și programelor economico-sociale pe care țara noastră și le stabilește pe diferite orizonturi de timp, în sensul apropierii de eficiența și performanțele economice din țările cu nivel înalt de dezvoltare.
Însă, pentru ca un institut național de statistică să-și îndeplinească rolul său democratic, trebuie să se bucure de credibilitate, ce trebuie cultivată și îmbunătățită în permanență, în baza câtorva caracteristici esențiale: independență, confidențialitate, neutralitate, eficiență și transparență.
Statistica noastră oficială rămâne instituția de la care autoritățile executive, mediile de afaceri, societatea în ansamblul său, așteaptă în continuare creșterea capacității sale de definire și evaluare a stării economice și sociale, consolidarea fondului național de date statistice și extinderea complexului informațional în profil teritorial, furnizarea de informații cu sporită relevanță și rigoare, obținută după criterii științifice.
Rolul statisticii este să furnizeze statistici profesioniste și imparțiale decidenților politici. Opinia publică sesizează greu diferența, mai ales atunci când o decizie este prezentată ca o consecință automată a ultimei estimări statistice.
Cu un rol determinant în fundamentarea tuturor proiectelor de dezvoltare a societății, statistica românească și-a văzut recunoscută această calitate prin instituirea, în anul 2002, a „Zilei Statisticianului”, sărbătoare dedicată la nivel național tuturor angajaților săi.
Așadar, în ziua de 12 iulie celebrăm cu bucurie eforturile depuse de către toți statisticienii care se apleacă cu răbdare asupra cifrelor și care le interpretează conștient și rațional, așezându-le în tabele sau grafice de unde se desprind cu ușurință concluziile studiilor efectuate.
Având în vedere că anul trecut am celebrat la Botoșani, anul acesta Direcția Județeană de Statistică Iași a organizat o ședința festivă, la care am fost invitați să participăm alături de ei aceste clipe de bucurie când, am putea spune că statisticienii ies ușor din anonimat și se încununează cu laurii muncii lor.
Aniversarea a 158 ani de statistică oficială s-a serbat într-un cadru festiv la sediul Instituției Prefectului Județului Iași, în prezența oficialităților și a presei locale și a continuat la restaurantul „Cosmopolitan -Ramada Iasi City Center” într-o atmosferă destinsă și deosebit de frumoasă atât datorită locului cât și oamenilor.
De asemenea, Direcția Județeană de Statistică Botoșani transmite mulțumiri tuturor colaboratorilor și utilizatorilor de date statistice, cele mai calde felicitări și un sincer „La mulți ani !” tuturor statisticienilor, care prin seriozitate și perseverență, au făcut din statistică o instituție demnă de a fi numită europeană. ” se mai arată în comunicatul de presă.
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Botoșăneni atacați pe Pietonalul Unirii: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Zeci de viitori medici din Botoșani au dat examenul de rezidențiat – SPECIALIZĂRILE
Oana Sava
Nov 18, 2024
FĂRĂ bilete gratuite pentru copii la meciul FC Botoșani – FCSB
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Se caută consilier la AJOFM Botoșani – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 18, 2024