Lefurile miilor de angajați din Botoșani și din toate județele țării au scăzut cu sume cuprinse între 200 şi 800 de lei după ce a fost aplicată ordonanţa de corectare a salariilor din sistemul bugetar.
Cei mai afectaţi sunt directorii de şcoli care pierd 800 de lei, dacă instituţia are mai puţin de 35 de clase. Astăzi, sindicaliştii au discutat cu ministrul Educaţiei. Mircea Dumitru spune că nu ştie de unde au apărut aceste probleme în modul de calcul, dar că va încerca să le rezolve.
Sindicaliştii susţin că la negocierile pe tema ordonanţei salarizării li s-a promis că niciun salariu din educaţie nu va scădea, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Obiectiv de Suceava.
„Diminuările salariale sunt, în medie, de 400 de lei de persoană. Putem spune că în situaţia aceasta sunt aproximativ 2.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ preuniversitar. Directorul pierde în jur de 780 de lei la salariu, dispare indemnizația de conducere pentru secretar și pentru contabilă”, spune sindicalistul Marius Nistor.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun şi ei că ordonanţa trebuie modificată.
„Într-adevăr sunt situaţii generate de aceste modificări, situaţii nefericite de altfel. Vom face toate demersurile necesare astfel ca împreună cu celelalte ministere, şi mă refer aici la Ministerul Muncii, Ministerul de Finanţe, să identificăm soluţiile astfel încât chiar din luna aceatsa lucrurile să poată fi corectate”, declară Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt al ministerului.
În câteva judeţe, contabilii-şefi refuză să încheie statele de plată pentru salariile lunii august până când situaţia nu se va rezolva. Ameninţări vin şi de la sindicalişti care spun că vor declanşa proteste chiar din prima zi a noului an şcolar.
Sute de liceeni din Botoșani au PICAT bac-ul: CÂT este procentul de promovabilitate
Oana Sava
Jul 08, 2024
APEL de suflet: O tânără internată la Spitalul Județean are nevoie URGENT de sânge
Oana Sava
Jul 08, 2024
Impact VIOLENT mașină – motocicletă, nereguli grave descoperite la locul accidentului
Oana Sava
Jul 08, 2024
Tineri din Botoșani, cu note de 1 și 2 la examenul de bacalaureat
Oana Sava
Jul 08, 2024
REZULTATELE de la bac: Două medii de 10 la Botoșani, înainte de contestații
Oana Sava
Jul 08, 2024