Deși salariile în sectorul sanitar au crescut considerabil în ultimul an, botoșănenii și românii în general nu renunță la a mai oferi personalului medical „mici atenții”.
Fenomenul șpăgii este încă unul de amploare, fapt recunoscut public la televiziunile naționale și de către ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Drept urmare, aceasta a cerut federațiilor sindicale să propună o serie de măsuri pentru combaterea fenomenului.
Ceea ce s-a și întâmplat. Rămâne de văzut dacă vor ajuta în vreun fel aceste măsuri.
Președintele Sindicatului Solidaritatea Sanitară Botoșani, Daniel Bulboacă, consideră însă că fenomenul șpăgii a scăzut considerabil în spitalele din România.
„Efectul de plăți informale a fost diminuat în ultima perioadă prin creșterile salariale, care chiar dacă nu au fost așa de mari cum au promis guvernanții, totuși s-au resimțit în buzunarul angajaților din sănătate și din ce în ce mai mulți au ales să refuze cu desăvârșire. Există un procent, că na, nu există pădure fără uscături. Sunt oameni care atunci când ajung în spitale se simt datori să dea, că altfel omul are sentimentul că nu-l bagă nimeni în seamă, dar nu e așa. Plățile informale au scăzut mult față de acum doi trei ani”,
Daniel Bulboacă, președinte Sindicatul Solidaritatea Sanitară Botoșani
S-au înaintat totuși niște măsuri, inclusiv pentru diminuarea mitei la concursurile organizate pentru ocuparea unor posturi în spitale. Iar soluția ar fi în opinia sindicaliștilor organizarea unor concursuri naționale.
„Pentru reducerea șpăgii în rândul pacienților ar fi vorba despre o reformă a finanțării sistemului public de sănătate ca spitalele să poată asigura serviciile medicale la nivelul posibilităților reale ale pacienților, iar Casele de Asigurări să facă plata acestor servicii către spitale la nivelul costurilor de piață, unde ar trebuie să se țină cont și de costurile salariale reale. În felul acesta medicii nu ar mai trimite pacienții să cumpere materiale și medicamente, iar pacienții nu ar mai fi tentați să ofere mici atenții pentru a fi privilegiați la resursele spitalului”
Daniel Bulboacă, președinte Sindicatul Solidaritatea Sanitară Botoșani
În tot acest timp, botoșănenii în continuare oferă bani personalului medical. În timp ce unii se feresc să spună, alții recunosc și chiar sunt conștienți că n-ar trebui să dea, dar totuși o fac.
„Și noi suntem vinovați câteodată. De unde ai, de unde n-ai, totuși pentru sănătate dai. Și când vezi nu îți face nimic până nu dai...” ne-a spus o botoșăneancă
„E la modă, se dă peste tot în țară nu numai la noi”, ne-a spus râzând o tânără.
Cât despre sumele ce s-ar oferi în plic sau chiar în buzunar, unii botoșăneni care au suferit intervenții spun că ar porni undeva de la 500 de lei pentru medici. Și bineînțeles prețul scade în funcție de grade. Că așa s-a ajuns în România, să se recompenseze personalul pentru pur și simplul fapt că își face meseria.
Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care, la Spitalul Judeţean, încă din luna aprilie a anului trecut un medic primar de grad 3 ajunsese la o leafă de 15.000 de lei plus sporuri, iar un medic specialist la 12.000 lei, la care se adăugau alte bonusuri.
În acelaşi timp, asistentele, indiferent dacă au postliceală sau facultate, bifau mia de euro.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Medicul neurochirurg de la spital, dorință de lângă manager: Eu sper să ajungem să...
Oana Sava
Nov 20, 2024
Investiții realizate în domeniul social de echipa Doinei Federovici
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Ce ar fi indicat să știi despre durata de viață a anvelopelor (all season vs. anvelope sezoniere)
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Forța Dreptei: Potențialul agricol al Botoșaniului, risipit de ineficiență
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024