Mai puțin de 30 de persoane din sistemul sanitar au participat la acțiunea de pichetare de joi, 18 februarie 2016. Prima, dintr-o serie întreagă de zile în care angajații spitalului vor veni în fața Consiliului Județean Botoșani cu știutele pancarte sau steaguri în mâini. Astfel de acțiuni, organizate mai ales în preajma unor campanii electorale, se asemănă la modul de organizare de la un protest la altul.
Grupul de nemulțumiți era format în proporție de 99,9% din femei. Printre ele s-a strecurat și un tânăr, care a stat mai mereu cu spatele și gluga în cap. Acesta, revoltat i-a reproșat liderei Lia Temciuc că oferă interviuri: ”Nu le mai spuneți nimic că oricum scriu ce vor ei”.
Protestatarele, aflate în asentimentul băiatului cu glugă au izbucnit la adresa mass mediei în privința salariilor ce au fost făcute publice pe pagina electronică a spitalului și în care erau trecute negru pe alb atât lefurile mici cât și cele mari. Au scos de prin genți fluturașii de salarii pentru a demonstra că acestea sunt cu multe zerouri doar în cazul a unora dintre asistenții medicali iar regula nu este una generală.
Lia Temciuc a prezentat principalele nemulțumiri sindicale care nu s-au mai oprit doar la promovarea în grad principal a asistenților medicali, așa cum a fost în urmă cu două zile.
„Încercăm prin această formă de protest să aducem în atenția tuturor celor care răspund de soarta noastră, a celor care lucrăm în sistemul sanitar și aici ne referim la cei care lucrăm la Spitalul Județean Mavromati că a trecut suficient timp de când o parte dintre solicitările noastre nici nu sunt băgate în seamă, nu se încearcă sub nici o formă de a se găsi soluții viabile de rezolvare” – Lia Temciuc, lider Sindicatul Sanitas.
Printre altele s-a cerut creșterea și PIB-ului și alocarea unui procent de 6% pentru sistemul sanitar.
”Sunt lucruri care nu pot fi rezolvate pentru salariații de la Spitalul Județean. Acordarea tichetelor de masă restante, ca să o spun din 2014 s-a luat începând din martie, în 2015 la fel și am ajuns abia la luna octombrie. Tichetul de masă este tot un drept salarial. Mergem la asistenții medicali care au promovat gradul principal în 2013 și asistenți care au promovat în octombrie 2015. Nu s-a găsit nici până la acest moment o soluție” – Lia Temciuc, lider Sindicatul Sanitas.
O altă problemă ar fi aceea că personalul medical și de îngrijire a fost obligat să participe la o serie de pregătire profesională pe propria cheltuială.
”Ar fi multe lucruri de spus, dar pentru absolut nimic nu am găsit o cale de rezolvare. Încercăm să tragem încă o dată atenția. Vom ieși în stradă până rezolvăm toate solicitările noastre” – Lia Temciuc, lider Sindicatul Sanitas.
La acțiune a luat parte și un copil care cu siguranță nu a înțeles ce se petrece în jurul său dar care flutura zâmbind un steag în culorile Uniunii Sindicale Sanitas. (G.E.)
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile