Un prim pas pentru protecția minorilor și prevenirea accesului acestora la aceste tipuri de jocuri de noroc ar fi, spun inițiatorii, excluderea sălilor din apropierea unităților de învățământ.
Pentru a putea obține licența de funcționare, sălile de jocuri de noroc nu vor mai putea să fie amplasate în apropierea instituțiilor de învățământ sau a locurilor de joacă pentru copii, indiferent că sunt deschise sau în spațiu închis, potrivit unei propuneri legislative înregistrate recent la Senat.
Propunerea legislativă vrea să introducă în OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc o prevedere care să nu permită obținerea licenței de jocuri pentru spațiile care se află la 300 de metri de școli și campusurile lor, locuri de joacă pentru copii, locuri de cultură, sănătate, cu caracter social, de culte religioase, pe lângă deja prevăzută imposibilitate de amplasare în incinta sau perimetrul destinat acestor instituții, informează Avocatnet.ro.
Pe lângă distanță, noutatea pe care propunerea vrea să o introducă vizează și locurile de joacă pentru copii, mai exact, orice spațiu închis sau în aer liber destinat utilizării de către copii.
Potrivit inițiatorilor propunerii, deși OUG 77/2009 ar trebui să nu permită operatorilor sălilor de jocuri să primească în incintă persoane cu vârsta sub 18 ani, realitatea este că minorii contribuie la numărul total de persoane dependente de jocurile de noroc.
Un prim pas pentru protecția minorilor și prevenirea accesului acestora la aceste tipuri de jocuri de noroc ar fi, spun inițiatorii, excluderea sălilor din apropierea unităților de învățământ.
Atenție! Prevederile propunerii legislative nu sunt încă în vigoare. Ea trebuie să fie adoptată de Parlament, să fie promulgată prin decret prezidențial și să fie publicată în Monitorul Oficial.
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024