Mădălin și Ioan sunt îngerii unui bărbat de 39 de ani, ce a vrut să se arunce pe geam de la etajul șase al Spitalului Județean Botoșani. Cei doi l-au întors de pe drumul morții într-o fracțiune de secundă.
Despre noaptea de joi spre vineri, când împreună cu un coleg, Ioan Catană, supraveghea un deținut, Dumitru Mădălin Tărnăuceanu spune că a acționat după firea sa.
„Noi, nu-i nici un secret, nu avem voie să ne părăsim postul, dar totuși nu am putut să stau indiferent, așa am fost crescut eu de acasă, am fost învățat în permanență să ajut. Văzusem că asistenta voia să intre să îl salveze pe celălalt pacient și ea nu are decât vreo 50 de kilograme. I-am zis să nu intre pentru că văzusem că avea comportament de om nebun, privirea i se schimbase, era altfel și la față, față de cum îl văzusem înainte. Am încercat să îl iau cu vorba bună și cum deschideam ușa mă invita înăuntru, clar să mă atace. În acest incident, l-am urmărit în fiecare moment și când am văzut că lăsase stativele din mână și a vrut să se arunce, atunci l-am prins si au venit și ceilalți și au ajutat”, a rememorat Mădălin Tărnăuceanu.
Dumitru Mădălin Tărnăuceanu este un tânăr 29 de ani, aparent obișnuit. În realitate, un om creat de Dumnezeu cu stofă de erou, potrivit mesageruldenord.ro.
Mădălin s-a născut la Bozieni, un sat de lângă Săveni, un loc cu oameni harnici și așezați, dar care au o trăsătură aparte: curajul. Dragostea pentru meseria de agent de penitenciar a moștenit-o de la unchiul său care a ieșit la pensie din această structură extrem de solicitantă.
„Unchiul meu a fost polițist de penitenciar, s-a pensionat acum și are doi copii, verișorii mei, care au ales aceeași meserie. De la ei am preluat ideea de a deveni ceea ce sunt astăzi. Eu așa am fost învățat de acasă, să am grijă de oameni, să sar să ajut, nu pot sta cu mâinile în sân”, s-a destăinuit Mădălin.
După incidentul de la spital a rămas impresionat de cât de repede se poate pierde o viață.
„Am ajuns acasă și nu puteam să adorm. Mă tot gândeam, dacă nu puteam să-l prind și cădea… și-ar fi pierdut viața. Și poate nu știa ce face în acel moment, fiind în sevraj…”, a mărturisit Mădălin.
Mădălin este logodit cu o fată minunată, harnică și altruistă și în curând vor întemeia o familie.
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024