Orașul Botoșani chiar pare să fi rămas a nimănui. S-a ajuns la un blocaj din toate punctele de vedere, ce creează, printre altele, situații de genul celei ce poate fi observată pe centura orașului, în zona Poligonului ACR.
Zeci de mașini cu numerele de înmatriculare lipsă stau parcate pe marginea străzii, ocupă domeniul public și mai mult decât atât, îngreunează traficul rutier din această zonă.
Prima impresie ar fi aceea că, din cauza aglomerației la Serviciul de Permise, proprietarii acestor autoturisme nu pot obține numere provizorii noi sau unele definitive.
În realitate, nu este deloc așa.
”În zona Poligonului ACR ne confruntăm cu un fenomen în care sunt încălcate normele rutiere. Polițiștii locali nu pot acționa pentru că, cei care își lasă mașinile în zona indicatoarelor ”oprirea interzisă” îndepărtează numerele de înmatriculare de pe mașini și astfel nu pot fi identificați în vederea sancționării”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Polițiștii locali au aplicat probabil sute de amenzi în această zonă, periodic fiind observate ”invitațiile” lăsate pe bord proprietarilor acestor mașini, în general samsari ce se ocupă cu astfel de tranzacții auto, la mâna a doua.
”Atunci când Poliția Locală a efectuat acțiuni pe această tematică au fost aplicate foarte multe sancțiuni pe acest tronson care este foarte aglomerat, instructorii auto au făcut nenumărate solicitări la noi pentru că nu pot pleca pe traseu atunci când au examinări din această zonă, care este reglementată foarte clar”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Și astfel, pentru a nu putea fi identificați și sancționați, cei care au mașini la vânzare pentru târgul de mașini ce are loc în zilele de duminică, apelează la acest tertip.
Nu s-ar ajunge la astfel de situații dacă s-ar putea, din nou, ridica mașinile din oraș.
”Dacă am avea funcțional serviciul de ridicare mașini la Primăria Botoșani, autoturismele fără număr de înmatriculare ar putea fi ridicate imediat și cu siguranță acest fenomen ar fi stopat”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Circulația este îngreunată frecvent pe această stradă din cauza mașinilor parcate la bordură și care determină instructorii și examinatorii să aștepte pe banda a doua și astfel se formează congestii în zonă.
Iar alt loc pentru examinările viitorilor conducători auto nu a fost deocamdată identificat.
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024