Construcția de către Compania Națională de Investiții (CNI) a noului spital de boli paliative de la Botoșani a atras după sine o serie de imputări financiare.
Unitatea medicală care se află în acest moment la faza de licitație pentru atribuirea lucrărilor și ar urma să fie ridicată în spatele Spitalului de Recuperare Sfântul Gheorghe.
Pe acel teren însă Agenția Fondului de Mediu a efectuat în urmă cu câțiva ani o altă investiție și anume un parc de recreere. Cum o parte din destinația obiectivului a fost schimbată AFM a imputat o parte din costuri care au fost deja plătite de Primăria Botoșani.
”Am înapoiat bani, fără să se facă public undeva și să fără să se știe public, tot AFM când ne-am hotărât noi să facem un spital în spatele altui spital. Acolo este vorba de 290.000 de lei pentru că am intrat pe un proiect care se chema ”Reabilitarea Parcului Sf. Gheorghe” făcut cu bani de la AFM. În momentul când am dat acel teren, pentru o parte din investiția de acolo, tot un foișor și spațiu verde, am înapoiat 290.000 de lei și vreo 20.000 penalități”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Actualul primar spune că probabil nici nu ar fi aflat despre această sancțiune financiară dacă nu ar fi văzut din întâmplare adresă emisă de reprezentanții AFM.
”Noroc că am văzut o hârtie care se plimba prin Primărie că nu știa nimeni. Nici dv. nu ați știut, nici eu, chiar dacă am urmărit în timp ce se întâmplă în Primăria Botoșani”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Banii pentru AFM au fost imputați anul acesta și nu este exclus să se regăsească în raportul de anul viitor al controlorilor de la Curtea de Conturi. (G.E.)
IATĂ DETALII DESPRE PROIECTUL AFM:
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024