Începând cu luna iulie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani și-a mărit echipa cu șapte absolvenți ai Academiei de Poliție ”A.I. Cuza”, din București.
Tinerii ofițeri au fost repartizați în ordinea mediilor de absolvire pe locurile vacante existente la nivelul unității, respectiv la Poliția Orașului Ștefănești, Poliția Municipiului Dorohoi, Poliția Municipiului Botoșani, Serviciul Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Biroul Juridic.
Cinci dintre ofițeri au urmat cursurile universitare de licență ale Academiei de Poliție ”A.I. Cuza”, iar doi dintre aceștia au urmat programul de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție, la aceeași instituție de învățământ.
Pentru o perioadă, ofițerii de poliție debutanți se vor afla sub îndrumarea unui tutore, pentru a se familiariza cu specificul activității pe care urmează să o desfășoare.
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Șofer botoșănean găsit încarcerat după un accident cu mașini ajunse în șanț
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
S-a făcut anunțul mult așteptat: CÂND intră banii pe cardurile de energie
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Morți de aproape 7 milioane de euro anul trecut la Botoșani
Ramona Lupu
Jan 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile