În data de 29 februarie 2016 s-au născut în cadrul Maternității din Botoşani şase copii, dintre care o pereche de gemeni.
Copiii care îşi vor sărbători ziua onomastică doar o dată la patru ani nu au până acum nicio problemă. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Mavromati, medicul Ştefan Bercea, a vorbit despre situația acestora: "Copiii sunt normo-ponderali. Printre cei şase copii este şi o pereche de gemeni, băiat şi fată. Patru copii provin din mediul urban şi doi din mediul rural". Dintre nou-născuți, patru sunt băieți şi două fete, iar greutatea acestora se învârte în jurul a trei kilograme.
Potrivit Adevărul, persoanele născute, pe 29 februarie, se pot considera pe cât de ghinioniste, pe atât de norocoase. Asta pentru că majoritatea spun că în anii bisecţi se serbează o singură dată, în timp ce în restul anilor, îşi pot ţine ziua de două ori, atât în 28 februarie, cât şi în 1 martie. În România există peste 12.000 de persoane născute pe data de 29 februarie, iar în lume sunt peste patru milioane
(B.O.)
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile