Un accident rutier s-a petrecut în urmă cu puțin timp în județul Botoșani, însă din fericire nu au fost înregistrate victime mortale.
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Lunca, fiind implicate două autoturisme. În una dintre mașini se afla o singură persoană, iar în cealaltă cinci persoane (doi adulți și trei copii).
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi cu o autospecială de stingere, dar și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Aceștia au constatat faptul că persoanele erau ieșite din autovehicul. Ele au fost preluate de echipajele medicale și evaluate la fața locului, iar pentru una s-a impus transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei și au sablat partea carosabilă de obiectele care puneau în pericol circulația rutieră.
Pentru a preveni astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024