Frumuseţea satelor româneşti este lăudată în întreaga lume, însă de multe ori uităm de acest lucru, potrivit Gândul.
Din acest motiv, Sărbătorile Pascale, moment de introspecţie şi linişte sufletească, reprezintă momentul perfect în care să ne petrecem câteva zile în satele româneşti, păstrătoare de datimi strămoşeşti.
1. Şirnea, Braşov
Micul sat Şirnea din judeţul Braşov, o aşezare a păstorilor de la poalele Munţilor Piatra Craiului, la o altitudine de 1244 de metri, ascunde multe comori ale vieţii satului românesc de altă dată.
2. Sângeorgiu de Mureş
Comuna Sângeorgiu de Mureş este aşezată la zonă de confluenţă între dealurile subcarpatice, lunca Mureşului şi Câmpia Transilvaniei, are o vechime de peste 700 de ani şi dispune de Băile Sărate, cu efecte terapeutice, recunoscute atât în ţară cât şi în străinătate.
3. Comuna Vorona, judeţul Botoşani
Aşezarea la întretăierea unor vechi şi importante drumuri comerciale a constituit şi constituie o oportunitate deosebită pentru dezvoltarea economică a localităţii. Nu întâmplător, în centrul comunei, din timpuri străvechi se desfăşoară în fiecare marţi un târg săptămânal.
4. Comuna Ciocăneşti, judeţul Suceava
Comuna turistică Ciocăneşti, declarată comună-muzeu datorită caracterului său unitar şi unic în ţară şi în lume prin motivele naţionale tradiţionale, sculptate pe faţadele caselor majorităţii gospodarilor, se identifică drept o oază de frumuseţe tradiţională în România şi chiar în întreaga Europă.
5. Tulgheş, judeţul Harghita
Printre atracţiile principale din Tulgheş se află Bisericuţa de lemn din anul 1790, „Cimitirul eroilor din primul razboi mondial”, „Cuptorul de var” de la Valea Frumoasa sau „Casa cu ceas”.
6. Comuna Izvoarele, judeţul Prahova
Zecile de izvoare din comună i-au dat şi numele, care s-a scris în decursul anilor în mai multe feluri: Isvoare, Isvorele, Isvoarele şi Izvoarele.
7. Comuna Jidvei, judeţul Alba
Satele comunei Jidvei, nu sunt sate noi apărute pe harta ţării, ci sunt vechi aşezăminte, a căror existenţă este atestată documentar cu multe secole în urmă. În conformitate cu “Diploma cavalerilor Ioaniţi” care atestă colonizarea saşilor şi a secuilor pe aceste meleaguri este imediat prezentată şi întemeierea aşezămintelor umane în zona Jidvei.
8. Comuna Corneşti, judeţul Cluj
Comuna Corneşti este atestată documentar în anul 1306. Localitatea îşi deapănă firul existenţei din timpuri străvechi. Cercetările arheologice efectuate în Corneşti, localitate componentă a comunei au dat la iveală aşezări care datează din Preistorie.
9. Comuna Costeşti, judeţul Vâlcea
În comuna Costeşti există nu mai puţin de zece biserici şi două mănăstiri, muzeul Trovanţilor, Parcul Naţional Buila – Vânturăriţa, trasee montane, peşteri şi peisaje spectaculoase.
10. Comuna Drăguş, judeţul Braşov
Comuna Drăguş este situată în depresiunea Făgăraşului, la poalele Munţilor Făgăraş, în partea de nord a acestora.
11. Sat Bologa, judeţul Cluj
Deşi pare un sat mic, Bologa este locul ideal pentru iubitorii de natură, istorie şi cetăţi medievale, neducând lipsă de importante obiective turistice. Dintre acestea amintim cetatea medievală, castrul roman şi moara de apă.
12. Comuna Arcani, judeţul Gorj
Denumirea acestei localităţi se presupune că vine de la Arcina, cetate romană care a existat pe aceste meleaguri, potrivit romani-buni.info.
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024