Situație delicată la un lăcaș de cult aflat pe strada Împărat Traian din municipiu. Credincioșii care merg să se roage la Biserica Penticostală aflată în zona menționată au parte de adevărate scandaluri în timpul slujbelor, din partea unor persoane care locuiesc în blocurile din apropiere.
Iar motivul pentru care s-a ajuns la această situație îl constituie o serie de locuri de parcare, amenajate chiar lângă locașul de cult și care au fost rezervate de cetățenii care locuiesc în blocul de vis a vis. Oamenii care vin la slujbe în zilele de joi și duminică obișnuiesc să parcheze pe respectivele locuri, deși acestea sunt concesionate, în lipsa altora.
”Gardul lor e undeva la 20 – 30 de centimetri de clădire iar mașinile sunt parcate până într-un metru de clădire. Reprezentanții Bisericii au dorit să-și concesioneze dlor câteva locuri de parcare. Dacă vom găsi locuri pentru ceilalți de acolo, o parte din ei să-i mutăm o să-și ia locurile. Nu am identificat o altă soluție, adică în ce sens? Nu-i aruncăm pe oamenii ăia de acolo ca să dăm locurile la Biserică” – viceprimarul Marius Buliga.
Edilul a mers la fața locului însă deocamdată situația pare fără ieșire. Și asta întrucât și concesionarii locurilor de parcare au dreptate dar și reprezentanții Bisericii care nu dispun de alte zone amenajate pentru cei care participă la slujbe.
”Veneau oameni din alte zone, la Biserică și parcau acolo, pe locurile alea. Ori românul nostru, cum e atât de drăguț, mergea la Biserică, întrerupea slujba și făcea gălăgie, dle a cui e mașina aia, să și-o ia de acolo. Până acolo s-a ajuns. Și atunci reprezentanții Bisericii au spus: ok, înțelegem că locurile sunt rezervate 24 din 24, dar oamenii vin la slujbă de două ori pe săptămână. Și ei vorbesc de locurile aflate chiar lângă clădirea lor”, viceprimarul Marius Buliga.
În cazul în care vor fi identificate alte locații unde să fie amenajate alte locuri de parcare, reprezentanții Bisericii ar urma să primească cele patru spații solicitate, pentru staționarea autoturismelor. Problema locurilor de parcare este una stringentă la Botoșani, în unele cartiere ale orașului ajungându-se la situația în care posesorii de mașini să liciteze și până la taxe de 500 sau 600 de lei pe an. (G.E.)
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024