O postare pe rețelele de socializare a creat un adevărat conflict între un cetățean și familia viceprimarului comunei în care locuiește acesta.
S-a întâmplat în Vârfu Câmpului acolo unde un botoșănean de 31 de ani a postat pe Facebook un mesaj însoțit de câteva imagini criticând-o pe „viceprimărița” comunei, Marcela Domunco faptul că nu are grijă de terenul de sport din comună. De altfel, el susține că a mai postat și în trecut anumite nereguli din comună.
De data aceasta însă lucrurile ar fi degenerat și s-ar fi lăsat inclusiv cu amenințări.
„Am făcut trei poze și am pus pe un grup Vârfu Câmpului News. După ce am făcut postarea asta la vreo patru –cinci ore mă sună fiul dnei vice cu morți și răniți și vorbit vulgar tare, că «vin peste tine în casă și te omor». După ce am încheiat conversația vine la poartă cu un tip înalt, făcut, vin fuga spre poartă. Eu când am văzut așa am luat o furcă din gospodărie că am doi copii să îmi protejez familia. Acolo noi ne-am calmat, s-au liniștit spiritele și a apărut și dna vice și cu soțul”,
Iulian Ionesei
Respectivul tânăr susține că la mijloc ar fi o răzbunare politică din cauză că el este simpatizant PNL.
„Umblă numai cu amenințări, că nu am să te las până nu te distrug, numai amenințări mereu, că mă omoară, că face, că drege”,
Iulian Ionesei
De partea cealaltă, viceprimarul comunei nu a dorit să ofere un punct de vedere. A arătat doar că deține o filmare, pe care însă nu vrea să o facă publică, din care ar reieși faptul că respectivul consătean ar fi sărit cu furca la fiul ei. Și că băiatul ei s-ar fi dus de fapt să vorbească într-un mod civilizat.
„Fiecare are dreptul să spună, e liber la comentarii. Asta e democrația , fiecare are dreptul să-și spună punctul de vedere, nu mă supăr. Ar însemna să facem un circ mediatic și pentru ce? De fapt, este și viața așa de scurtă de ce să ne mai jignim unul pe altul”,
Marcela Domunco, viceprimar comuna Vârfu Câmpului.
Tânărul a făcut și o plângere la Poliție, iar oamenii legii au început o anchetă în acest sens.
„A fost înregistrată o reclamație prin care sesizează faptul că un bărbat din localitate i-ar fi adresat cuvinte si expresii jignitoare. Se efectuează verificări, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt Inspectoratul de Poliție Județean.
În mediul rural mai ales, politica duce de cele mai multe ori la conflicte verbale și chiar la bătăi în toată regula. Astfel de incidente sunt frecvente mai ales în campaniile electorale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Alimentele care dispar din magazinele din România în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile