Scandal cu vociferări, amenințări, contestaţii la confruntarea primarilor - VIDEO
Două ore și jumătate a durat confruntarea candidaților la Primăria Botoșani organizată de Asociaţia Pro Democraţia. Întâlnirea, la care au fost prezenţi şase din cei opt oameni politici înscrişi în cursa pentru postul de edil şef, a început şi s-a terminat cu scandal.
În sala de la parter a Casei de Cultură a Sindicatelor s-au strâns în jur de 70 de oameni. Majoritatea erau însă colegi de partid ai pretendenţilor la funcţia de primar, lucru care a tensionat excesiv acţiunea. Mihai Luca – UNPR, Cătălin Flutur – Mişcarea pentru Botoşani, Ovidiu Portariuc – USL, Valeriu Apetrei – PRM, Marius Cristescu – PP-DD şi Stelian Aivăncesei – independent au avut de răspuns fiecare la câte aceleaşi şapte întrebări adresate de doi moderatori. De foarte puţine ori au apucat însă să o facă liniştiţi până la capăt. Aceasta deoarece publicul s-a manifestat zgomotos încă de la început. În timp ce unii candidaţi încercau să răspundă la întrebările moderatorilor, din sală se ridicau alţi oameni în picioare care veneau cu alte întrebări, care vociferau sau vorbeau chiar mai tare decât candidaţii. Pentru liniştirea spiritelor col (r) Mircea Comăneci, membru PSD, a fost chiar ameninţat că va fi dat afară din sală dacă nu se linişteşte.
VEZI CE S-A ÎNTÂMPLAT LA CONFRUNTAREA ASPIRANŢILOR LA PREŞEDINŢIA CJ:
Bătaie de joc la dezbaterea sindicaliştilor cu lider de partid beat – VIDEO Odată începute disputele cu greu au putut fi însă oprite. „Verzii” Manuela Zarug, împreună cu viceprimarii Cătălin Alexa, dar mai ales Florin Ghiorghiţă, au comentat uneori cu glas tare la răspunsurile date de consilierul local USL Ovidiu Portariuc. La un moment dat s-a luat decizia ca spectatorii să adreseze întrebările la final, însă chiar şi aşa vociferările, comentariile şi ironiile au continuat din mai multe părţi. Spre final Ghiorghiţă l-a întrebat pe Portariuc, un susţinător al producătorilor autohtoni, cât vinde în pieţele din Botoşani, dar şi dacă ştie care este suprafaţa minimă a unei garsoniere potrivit legii locuinţei. „Eu credeam că participăm la o întâlnire cu botoşănenii, nu la o întâlnire cu PDL-ul”, a replicat Portariuc. Deşi o mulţime de oameni au putut să îi ia, la propriu, la întrebări pe candidaţii la funcţia de primar, în final o mulţime dintre si s-au arătat nemulţumiţi că nu au reuşit să o facă. USL-iştii au protestat la final că celor de la Mişcarea pentru Botoşani li s-a dat în mai multe rânduri cuvântul şi au acuzat organizatorii de favorizarea adversarilor politici. Când încă nu era foarte clar dacă se mai pot sau nu adresa întrebări, candidaţi au început să îşi strângă actele, au dat mâna şi au plecat. De la acţiune au lipsit reprezentanţii PP şi Forţa Civică în cursa pentru municipiu.