Misiunile executate în acest week-end de către jandarmii botoșăneni s-au finalizat cu aplicarea a 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 18.000 de lei.
Cele mai multe sancțiuni au vizat nerespectarea măsurilor de protecție sanitară și tulburarea ordinii și liniștii publice, dar au fost constatate și cazuri de încălcare a legislației în vigoare privind protecția fondului cinegetic sau depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor.
Patru bărbați fără măști de protecție, care consumau băuturi alcoolice în fața unui imobil din cartierul Parcul Tineretului și tulburau, la o oră târzie, liniștea locatarilor din zonă, au primit amenzi în cuantum total de 1.300 de lei.
De asemenea, pășunatul în fondul forestier, pe un teren agricol neautorizat și prezența unui număr mai mare de câini însoțitori ai turmei decât cel reglementat legal au condus la aplicarea de amenzi însumând 3750 de lei.
Conform prevederilor Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006, pășunatul animalelor domestice în terenul agricol este interzis între 6 decembrie și 24 aprilie, cu excepția cazurilor în care proprietarul animalelor respective este proprietar, deține cu orice titlu terenul agricol sau are acordul scris al deținătorului de teren agricol pe care se pășunează și care este înregistrat la primărie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024