Eliberarea adeverințelor medicale care să menționeze care este starea de sănătate a copilului care urmează să fie creștinat a stârnit discuții privitoare la o eventuală pasare a responsabilității în cazul unui eveniment nefericit.
Într-o postare devenită virală pe rețelele de socializare, un medic scrie că această măsură este doar o încercare a bisericii de a pasa vina în cazul unor eventuale accidente, scrie Antena 3 CNN.
„Când credeam că le-am văzut pe toate, primesc solicitare de adeverință că un sugar e sănătos, ca să poată fi botezat. Am solicitat suportul legal. Am primit informația că așa e legea de la patriarhie și să fac bine să respect legea, că aşa fac toți ceilalți medici, nu crâcnesc.
Am primit și o adeverință drept exemplu, drept dovadă (lumească) de incompatibilitate a legii patriarhiei cu legile celelalte (GDPR). Semnat și cu Doamne ajută. Mai urmează ca părintele să recomande pacienților să se mute la un medic de familie care e mai binevoitor cu adeverințele.
Eu acum ce să fac, să îi recomand să schimbe preotul?! Cât e adânc e întipărită în ADN gena birocrației în țara asta?",
a povestit doctor Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, pe Facebook.
În replică, Patriarhia Română susține că nu există nicio obligație pentru medicii de familie în ceea ce privește eliberarea unei adeverințe în cazul bebelușilor care urmează să fie botezați.
"Nu există (nici nu ar putea exista) o asemenea obligație pentru medici. Bunul-simț, grija și responsabilitatea preoților, părinților și nașilor, cei care participă concret la evenimentul crucial al botezării unui copil, constituie singurul subiect real pe această temă",
a transmis vineri, 1 septembrie 2023, Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Reprezentanții bisericii mai spun că „pornind însă de la tragedia morții unui bebeluș, survenită după un botez oficiat la sfârșitul lunii ianuarie 2021 într-o biserică din Suceava.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a pronunțat în ședința sa de lucru din februarie 2021 după cum urmează: „înainte de săvârșirea Sfintei Taine a Botezului, preotul are obligația de se întâlni cu părinții și nașii copilului, întâlnire în cadrul căreia aceștia, după consultarea anterioară cu medicul pediatru, să prezinte în mod onest preotului starea reală de sănătate a copilului și dorința ca el să fie botezat".
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024