2024 a debutat cu noi tensiuni la Chindia, club măcinat de datorii și probleme, care și-a amânat reunirea lotului și nu a comunicat nici până acum programul din pauza competițională.
Nici celor care finanțează clubul, adică autorităților județene și locale, nici jucătorilor și nici suporterilor, pe canalele oficiale.
Unul dintre cei mai experimentați jucători din actualul lor al dâmbovițenilor, Cătălin Golofca, se află în conflict deschis cu conducerea executivă, subliniind că deciziile din finalul anului trecut, care l-au vizat, nu s-ar baza pe realitate.
După meciul cu Concordia Chiajna, când nu a fost folosit niciun minut, atacantul trecut pe la FC Botoșani, FCSB și CFR Cluj a devenit subiectul unei cercetări disciplinare demarată de președintele Lorin Petrescu și de antrenorul Diego Longo, italianul aflat la al doilea său meci la Chindia.
”I s-a transmis că are salariu prea mare și e liber să își caute echipă, pentru că oricum nu va mai prinde lotul”, povestesc martori din vestiar.
În conferința de presă tragicomică din 27 decembrie, președintele Lorin Petrescu, despre care se spune că ar fi demisionat din club pe 12 decembrie (!!) a avut o altă variantă: ”Golofca a aruncat cu o sticlă de apă, urmează să fie decisă sancțiunea în dreptul său.” Și totuși, până în prezent, jucătorul nu ar fi primit vreo amendă, pentru că în mod logic nu ar avea de la cine, cu Longo în Albania și Petrescu demisionar.
Cătălin Golofca a evitat să comenteze subiectul în presă, însă le-a povestit apropiaților, în preajma sărbătorilor, cum au stat lucrurile la ultimul meci în care a intrat în vestiarul Chindiei.
”A fost nemulțumit că nu l-a băgat antrenorul nici măcar o secundă și ar fi comentat ceva în sensul ăsta, pe hol, fără să știe că Longo e chiar în spate. Nu a fost vorba de sticle aruncate sau înjurături. Longo și Petrescu aveau pregătită lista cu jucătorii pe care voiau să îi dea afară, chiar la finalul meciurilor cu Chiajna și Hermannstadt au fost anunțați mai mulți că vor fi puși pe liber. A venit interdicția la transferuri, între timp, și nu a mai plecat nimeni”,
explică sursele Liga2.ro.
Până la trecerea în 2024, Iustin Popescu și Cătălin Golofca și-au înaintat memorii pentru a-și primi salariile restante. Și aici Petrescu a avut o altă variantă: ”Acești jucători au trimis notificări către club, pentru a-și lua banii.”
Dacă se va despărți de Chindia, Golofca nu va mai putea să joace până la finalul acestui sezon decât la prim-divizionara FC Botoșani, alături de care a început acest sezon și pentru care a evoluat 65 de minute într-un meci.
Cătălin Golofca a jucat în cariera sa pentru Foresta Suceava (83 de meciuri, 14 goluri, patru pase decisive), FC Botoșani (115 de meciuri, 22 de goluri, 19 assisturi), CFR Cluj (18 meciuri, două goluri, o pasă de gol), Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (85 de meciuri, opt goluri, șase pase de gol) și FCSB (15 meciuri, un gol, o pasă de gol)
12 apariții a avut Golofca în acest sezon de Liga 2 pentru Chindia, marcând de două ori, în 3-0 cu Progresul Spartac
8 ianuarie este ultima zi în care Chindia poate achita datoria către Esteban Orozco, în cuantum de 20.000 euro
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Botoșăneni atacați pe Pietonalul Unirii: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Zeci de viitori medici din Botoșani au dat examenul de rezidențiat – SPECIALIZĂRILE
Oana Sava
Nov 18, 2024
FĂRĂ bilete gratuite pentru copii la meciul FC Botoșani – FCSB
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Se caută consilier la AJOFM Botoșani – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 18, 2024