Consilierii locali au respins în cadrul ședinței ordinare proiectul de hotărâre privind exercitarea dreptului de preemțiune pentru cumpărarea unui imobil situat pe strada Maxim Gorki, nr 13, adică în spatele Liceului de Artă „Ștefan Luchian”.
Înainte de votul propriu-zis a existat o întreagă dezbatere care a creat noi conflicte între PSD- iști și PNL-iști.
Cel care a luat mai întâi cuvântul a fost viceprimarul Cosmin Andrei.
Vă spun că nu am cumpărat nici un fel de monument istoric, le pierdem pe toate. Și o să avem niște blocuri foarte frumoase. Avem o datorie morală să sporim patrimoniul municipiul, scrie în lege. Avem și obligația morală dincolo de lege. Pierdem tot acest patrimoniu, liceul vecin cu această proprietate are nevoie de spații, copiii se pregătesc în spații improprii,
Cosmin Andrei, viceprimar municipiul Botoșani.
Cătălina Lupașcu nu a fost de acord cu viceprimarul și a arătat că municipalitatea ar trebui să-și îndrepte atenția mai întâi către Casa Ankele.
Păi ne uităm în buget, bani nu sunt, trebuie să facem o prioritizare. Ne pregătim pentru Casa Ankele sau cumpărăm așa orice și așteptăm la un moment dat să se risipească pentru că nu avem bani de investiții. Haideți să investim în Casa Ankele care este și în Centrul Vechi care poate acorda valoare Centrului Vechi și încet, încet ne descurcăm. Păi așa ce facem, le cumpărăm pe toate, nu?
Cătălin Lupașcu, consilier municipal PNL.
În discuție a intervenit și primarul Cătălin Flutur.
Noi nu suntem agenți imobiliari. Acolo niște oameni s-au bătut în timp și-au obținut dreptul lor, clădirea de la bunici, de la străbunici. Păi știți ce înseamnă asta, o dată să vedem dacă ne-ar trebui la ceva, ne trebuie sau nu ne trebuie. Nu putem să facem acum lobby pentru cineva care are o clădire de nu știu cât timp. Din păcate nu i-a dat nicio destinație și vine să o cumpărăm noi, pentru ce?
Cătălin Flutur, primar municipiul Botoșani.
Respectiva clădire va ajunge astfel în circuitul privat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
TikTok interzis într-o țară europeană, după uciderea unui adolescent prin intermediul rețelei
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Afacere marca Iftime: Cîmpanu, de la 500.000 de euro la transfer gratuit înapoi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Bugetarii se bucură de vacanțe mai lungi în 2025: Ce zile libere vor avea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile