Un tânăr în vârstă de 21 de ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati cu o plagă în zona brațului stâng.
Este din localitatea Guranda de loc și și-ar fi produs rana de la gât în urma unei tentative de suicid.
Rudele au cerut ajutor de urgență prin numărul unic de urgență 112, botoșăneanul fiind preluat de echipajul medical și transportat la spital.
dr. Ramona Guraliuc, medic șef UPU SMURD
„Echipajul de terapie intensivă mobilă a fost solicitat pentru un pacient de sex masculin în vârstă de 21 de ani care prezenta o plagă tăiată în regiunea brahială, autolitică, în urma unei tentative de suicid. Pacientul a ajuns în serviciul de urgență iar la acest moment este supus unei intervenții de suturare a plăgii. Este stabil din punct de vedere hemodinamic”,
La spital au ajuns și o parte dintre rudele tânărului care a încercat să-și ia viața și care au un comportament agresiv.
Din acest motiv a fost solicitată prezența și a echipajelor de Poliție.
În situații de acest gen pacienții sunt dirijați către Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean însă pacientul refuză consultul psihiatric.
Medicii au încercat să calmeze spiritele și i-au direcționat pe membrii familiei bărbatului de 21 de ani către Psihiatrie de unde îl pot lua acasă, pe bază de semnătură.
Băncile au băgat comisioane la propriile bancomate
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
VINERI: Bugetul județului intră în dezbateri, Valeriu Iftime propune o dezvoltare „moștenită”
Gabriela Erdic
Mar 18, 2025
Un bărbat a făcut focul la ghena de gunoi pentru a se încălzi
Oana Sava
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile