Jandarmii botoșăneni au întocmit dosar penal unui bărbat care a provocat distrugeri într-un bar.
Un bărbat în vârstă de 28 ani, care în după-amiaza zilei de 14 octombrie 2015 a provocat scandal într-un bar de pe strada Duzilor din municipiul Dorohoi, a fost depistat de un echipaj de jandarmi în apropierea barului, fiind condus la sediul jandarmeriei în vederea luării măsurilor legale. Intervenția jandarmilor a avut loc în urma unui apel telefonic primit de la agentul unei firmei de pază, care sesiza faptul că scandalagiul a răvășit barul, distrugând mai multe bunuri, după care a plecat. Întrucât cele sesizate s-au confirmat, jandarmii au procedat la căutarea acestuia, fiind găsit în scurt timp în zona respectivă.
”Pentru faptele comise, tânărului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, care este pedepsită cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției de IJJ Botoșani.
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Slobozia, prețuri de la 20 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Șoferi cu tupeu amendați de polițiști la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Doamnele de la ISU Botoșani s-au întrecut la badminton
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Un botoșănean beat mangă și fără permis prins la volan aproape de miezul nopții
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile