Decizia guvernării liberale de a elimina o parte din pensiile speciale achitate la acest moment unor categorii profesionale a rupt, din nou, România în două. Pe de o parte îi regăsim pe actualii sau potențialii viitori beneficiari ai acestor pensii de serviciu, iar în partea opusă, majoritatea cetățenilor care nu vor visa vreodată să beneficieze de astfel de venituri.
La nivelul județului Botoșani ar fi vizate 82 de persoane care sunt actuale beneficiare de pensii de serviciu și care sunt plătite prin Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
Este vorba despre foști judecători și procurori, personal auxiliar din instanțe judecătorești și parchete, auditori ai Curții de Conturi și personal aeronautic. Pentru cei 82 de pensionari statul plătește lunar suma de 1.047.001 lei.
Sau, dacă vreți, echivalentul a peste 220.000 de euro lunar.
Mai exact 39.117 lei. Și se bucură de această pensie de serviciu un fost magistrat. Au ieșit din activitate 52 de procurori și judecători și pentru ei lunar se decontează suma de 905.059 de lei.
Cea mai mare pensie de serviciu acordată unui fost magistrat este, așa cum am menționat deja, 39.117 lei iar cea mai mică este 4.972 de lei.
Foștii magistrați pot rămâne în activitate până la vârsta de 60 de ani sau se pot pensiona după un stagiu minim de cotizare cuprins în 20 – 25 de ani de activitate în magistratură. Pensia de serviciu le este stabilită în baza a 80% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni de activitate anterioară lunii în care se depune cererea de pensionare.
Lor li se alătură personalul auxiliar, laolaltă cu foști grefieri, 25 la număr la nivelul județului Botoșani pentru care cheltuielile lunare sunt de 111.036 de lei. Cea mai mică pensie de serviciu la această categorie este de 1.176 de lei iar cea mai mare de 7.608 lei.
Grefierii se pensionează în baza Legii 567/2004 la vârsta de 60 de ani, cu o vechime de 20 – 25 de ani în specialitate. Asemenea magistraților și în acest caz formula de calcul a pensiei de serviciu este de 80% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni de activitate anterioară lunii în care se depune cererea de pensionare.
Urmează inspectorii care au lucrat la Camera de Conturi Botoșani, ieșiți din activitate. Patru la număr la Botoșani cu pensii cumulate de 23.904 lei. Cea mai mică indemnziație este de 4.103 lei iar cea mai mare o dublează pe cea de la nivel minimal și ajunge la 8.193 de lei.
Auditorii Curții de Conturi au vârsta standard de pensionare aplicabilă și pentru pensionarii din sistemul public, iar la vechime trebuie să fi avut minimum 4 – 14 ani în această unitate de control financiar, în cazul consilierilor fiind vorba despre un mandat complet sau jumătate din durata unui mandat complet.
Pensia lor de serviciu este stabilită la 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute lunare realizate, cu caracter permanent, aferente ultimelor 12 luni de activitate, anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.
Și nu în ultimul rând, Botoșaniul are și o persoană care a lucrat în domeniul aeronautic și care primește lunar o pensie de 7.002 lei.
Aviatorii se pot pensiona la 50 sau 52 de ani și să aibă o vechime cuprinsă între 20 și 25 de ani ca personal aeronautic profesionist.
Și aici se utilizează aceeași formulă de calcul, respectiv 80% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni de activitate anterioară lunii în care se depune cererea de pensionare.
Plata pensiilor de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat dar și din bugetul de stat astfel:
Astfel, în majoritatea cazurilor pensia specială are două componente:
Ceea ce înseamnă că o prezumtivă eliminare a pensiilor speciale ar lăsa aceste categorii profesionale doar cu venitul pe bază de contribuție anuală.
Proiectul privind tăierea pensiilor speciale va fi dezbătut în Sesiunea extraordinară a Parlamentului în data de 28 ianuarie 2020.
Premierul Ludovic Orban spune că solicitarea PNL a fost aprobată.
De altfel, și PSD, care deține majoritatea în Legislativ, a anunțat că susține eliminarea pensiilor speciale.
Totuși, proiectul privind desființarea pensiilor speciale continuă să provoace controverse, în condițiile în care PNL a anunțat că, totuși, unele categorii vor continua să încaseze astfel de pensii.
S-a referit la polițiști și militari care își vor păstra pensiile speciale.
(Sursa foto - evz.ro)
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Încălcările din trafic: Locurile unde șoferii sunt surprinși și Poliția e pe fază!
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024