Scandal cât casa la şedinţa publică de repartizare a locurilor speciale pentru elevii de etnie romă. Cu puţin înainte de începerea procedurilor de repartizare, consilierul pe probleme de romi din cadrul Prefecturii, Semiramida Bălan, a dorit să amâne şedinţa din cauza unei eleve care nu ar face parte din comunitate. Discuţiile în contradictoriu cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au atras după sine un întreg scandal între romii prezenţi.
Conflictul a fost stârnit după o dispută între familia unei eleve şi Semiramida Bălan, care a contestat apartenenţa la etnie a adolescentei Paricia Murariu. Motivul ar fi faptul că eleva nu ar fi participat la cursurile de limba romanes şi nu s-ar fi integrat în comunitate. „
Sunt organizaţii din judeţ care spun că acea fetiţă nu este de romi. Daţi-mi o foaie să depun contestaţie, altceva?”, a afirmat
Semiramida Bălan.
„Daţi-mi dovada că nu aparţine etniei ori dacă nu dl. Borcoi (n.r. - Gheorghe Borcoi, preşedinte Partida Romilor Botoşani) să vină şi să declare că nu aparţine etniei. Eu nu sunt organ de anchetă să cercetez acum acest lucru”, a fost răspunsul
inspectorului şcolar Daniel Bucătaru. În schimb, mama fetei, susţine că Patricia provine dintr-o familie mixtă, în care tatăl este rom şi a prezentat în acest sens şi un document ce atestă apartenenţa fiicei sale. „
Ce vreţi să spuneţi, că eu nu sunt ţigancă să îmi ridic fustele în cap? Dacă vreţi să fac treaba asta, o voi face”, le-a spus revoltată
mama fetiţei.
Şedinţa publică de repartizare a locurilor speciale pentru candidaţii de etnie romă a avut loc la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" cu începere de la orele 11:00, fiind înregistrat un număr total de 48 de solicitări pe 156 de locuri. În ciuda acestui lucru, şedinţa a început cu întârziere din cauza scandalului iscat. Semiramida Bălan susţine că, de fapt, mama elevei ar fi obţinut o adeverinţă care atestă apartenenţa fetei la etnie, eliberată de Partida Romilor şi care nu ar fi valabilă. „
Este o fetiţă de etnie neromă care participă la şedinţă. Eu am dorit să discut cu părinţii care am înţeles că au o adeverinţă de la Partida Romilor. Organizaţiile judeţului, noi, fiind un judeţ mic, chiar îi cunoaştem pe toţi romii şi sunt comunităţi de elevi vorbitori. Nimeni nu o cunoaşte pe această d-nă până în prezent, pentru ca fetiţa ei să fie declare romă. Şi ea recunoaşte că nu s-a declarat până acum, abia acum s-a declarat romă. Este o problemă, vrem să ştim realitatea şi nu pot să trec peste o contestaţie. Eu sunt un reprezentant al unei instituţii care reprezint romii de peste tot”, a afirmat
Semiramida Bălan.
De cealaltă parte, mama fetei susţine că a avut de suferit o viaţă întreagă din cauza
culorii pielii, fiind mai mereu bătaia de joc a celor din jur, motiv pentru care abia anul acesta a decis să îşi declare apartenenţa etnică. „
În cursul acestui an, m-am gândit că este perfect pentru mine să mă declar ţigancă, având fetiţa, care o cresc singură, provin dintr-o familie romă, mama este româncă, tata a fost ţigan, mama este văduvă de peste 20 de ani şi am zis că este perfect ca fetiţa mea să aibă un ajutor din această parte. Eu am suferit din cauza pielii mele o viaţă întreagă. O să vedem cum se soluţionează problema, eu merg până în pânzele albe, ştiu ce sunt, nu îmi este ruşine şi asta este, fiecare îşi poartă crucea”,a afirmat şi
Lucia Mariana Murariu, mama elevei.
Într-un final s-a decis ca toţi ceilalţi candidaţi să fie repartizaţi pe locurile speciale din unităţile de învăţământ locale, urmând ca la sfârşitul şedinţei să fie luată o decizie şi în privinţa elevei contestată. Acesta a terminat clasele I-VIII cu media 7.50 şi doreşte să fie repartizată la Liceul Pedagogic pentru a deveni educatoare.