În acest sfârșit de săptămână, jandarmii au avut o prezență activă în cadrul dispozitivelor de ordine și siguranță publică, dar și în misiunile de pază și protecție instituțională a celor 18 obiective aflate în competența Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Misiunile executate împreună cu polițiștii botoșăneni și independent s-au finalizat cu aplicarea a a aproximativ 50 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor depășind suma de 6.000 de lei.
Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și pentru nerespectarea legislației privind pescuitul și acvacultura în habitatele piscicole naturale ale județului.
În această dimineață, efectivele inspectoratului au luat toate măsurile necesare pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță cu prilejul sărbătoririi hramurilor la trei mănăstiri și biserici, nefiind înregistrate incidente pe timpul desfășurării acestora.
La nivelul Poliției de Frontieră au fost dispuse măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere a frontierei de pe raza județului nostru, fără a fi înregistrate evenimente deosebite.
În perioada 10-13 iunie prin cele două puncte de trecere au efectuat formalitățile de control peste 9500 persoane, cetățeni români și străini și aproximativ 3.000 mijloace de transport.
Polițiștii de frontieră recomandă participanților la trafic să utilizeze toate punctele de trecere și să verifice situația traficului prin aplicația trafic online care poate fi accesată pe site-ul instituției.
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024