Consilierii locali s-au întrunit astăzi în ședință ordinară, iar mai bine de jumătate de oră s-a vorbit despre noul scandal ce a avut la Gala Premiilor Eminescu.
Cea care a pornit discuția a fost Andreea Buiuc, consilier local PSD, care i-a cerut primarului să ia măsuri.
„Atitudinea dvs. față de cei care se implică în activitățile societății noastre nu este una deloc constructivă. Eu cred că un oraș nu se conduce din țările calde și decât să faceți afirmații distructive, aș sugera să găsiți soluții și atât”,
Andreea Buiuc, consilier PSD.
Iar răspunsul primarului a venit imediat.
„Soluțiile nu sunt la Primărie pentru că această manifestare este organizată de Consiliul Local și o să provoc Comisia de Cultură, eventual să ia în considerare ceea ce s-a întâmplat în acest an și dacă considerați stimați colegi din Comisia de Cultură că trebuie o schimbare la regulament, să-l prezentați în Consiliul Local, să-l supuneți la vot și să ținem aceste manifestări așa cum vă doriți dvs. Este clar o problemă, dacă considerăm că trebuie să avem un regulament al nostru. Este o provocare pentru Comisia de Cultură, că de asta e Comisie de Cultură,sunt oameni specializați. Așteptăm propuneri”,
Cătălin Flutur, primar municipiul Botoșani.
În discuție a intervenit și consilierul liberal Eugen Țurcanu, care a susținut că tocmai Consiliul Local ar trebui să preia organizarea evenimentului. De asemenea, Eugen Țurcanu l-a felicitat pe viceprimarul Marian Murariu pentru modul cum s-a comportat la gală.
„A ajuns să fie un subiect de cancan național acordarea premiului de poezie la Botoșani. Eu aș recomanda să încercăm să administrăm noi acest premiu național de poezie. În rest, să premieze pe cine vor, să dea premiu cui vor, de acasă, prin satelit, prin skype. Dar dacă așa au hotărât dumnealor, nu-i treaba noastră. Am face și noi un lucru bun sau încercăm să-l facem și ajungem să fim subiect de bășcălie națională. Am făcut și noi un premiu național de poezie, hai să-l facem măcar ca lumea, că se întoarce în mormânt Eminescu când vede ce panaramă am ajuns să facem aici”,
Eugen Țurcanu, consilier PNL.
Dacă viceprimarul Murariu susține că „nu premiem prezența, ci valoarea”, Cătălin Flutur a dat de înțeles că laureatul ar trebui să fie prezent.
De altfel, edilul orașului a pus punctul pe "i" și a afirmat că totul este o luptă între membrii Uniunii Scriitorilor, iar municipalitatea este doar „victimă colaterală”.
„Nu noi putem stabili cine a fost câștigătorul. Este o decizie a juriului. Juriul poate să decidă azi într-un fel, mâine într-un alt fel. Este decizia dumnealor. Cred că punctul culminant și pentru ce vine toată lumea în sala aia este prezența totuși a laureatului. Trebuie să fie cineva pe scenă să ia un premiu. Fără să vrem am fost târâți așa un pic noi într-o luptă care se dă de ani de zile la nivelul Uniunii Scriitorilor și firesc, unul își dorește să fie președinte, altul își dorește să fie președinte și se speculează orice în această luptă. Suntem victime colaterale. Dar nimeni nu a contestat componența acelui juriu, un juriu care a decis totuși prin vot ca astăzi să fie cineva și s-a răzgândit, nu știu de ce s-a răzgândit”,
Cătălin Flutur, primar municipiul Botoșani.
Iar după toată această discuție, s-a trecut la votarea proiectelor de pe ordinea de zi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024