Mihai Teja, tehnicianul celor de la FC Botoșani, a analizat jocul echipei sale din remiza cu Rapid, 1-1.
Antrenorul moldovenilor își felicită jucătorii, însă e dezamăgit că Botoșaniul n-a plecat cu toate punctele din Giulești.
„Plecăm cu dezamăgirea că nu am câștigat 3 puncte, am fost atât de aproape, la fel cum s-a întâmplat și cu U Cluj. Echipa a jucat bine. Am ales o tactică mai defensivă. Nu e ușor să câștigi în Giulești, dar cu gândul acesta am venit aici, să câștigăm.
Știam că vom suferi. Am reușit să dăm un gol, am mai avut câteva ocazii, inclusiv în final. Suntem puțin dezamăgiți, fiindcă ne scapă punctele printre degete, aici e problema noastră. Pentru mine, băieții mei au câștigat partida. Suntem puțini dezamăgiți, puteam lua toate punctele, dar așa a fost să fie.
E bun și un punct. Trecem printr-o perioadă grea, dar ne doream foarte mult încrederea pentru a căpăta încrederea, pentru a avea un moral mai bun. O victorie schimba lucrurile”,
Mihai Teja, la microfonul Prima Sport 1.
Tehnicianul a fost întrebat dacă își simte postul amenințat din cauza rezultatelor modeste din ultimele etape.
„Mă tot întrebați de lucrul ăsta (n.r. - o posibilă plecare de la Botoșani), puneți presiune pe mine. Eu încerc să dau tot ce am mai bun, sunt împăcat cu mine, știu că fac tot ce depinde de mine pentru a ridica echipa și a încerca să fac lucruri bune.
E clar că băieții joacă și pentru mine. Trebuie să trecem peste această perioadă grea împreună, eu sunt mulțumit de ei. Când sunt trei înfrângeri la rând, mass-media și toată lumea începe: «Demite-l pe Teja, fă aia». Nu știu dacă asta e plăcerea suporterilor sau a patronilor.
Noi am avut șase meciuri bune, am început bine campionatul, apoi am avut un recul. Să fim realiști, nu suntem Barcelona! Încercăm să reconstruim echipa”,
a punctat Mihai Teja.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024