Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind serviciile comunitare de utilităţi publice, care prevede că primarii şi preşedinţii CJ pot fi reprezentanţi în AGA ale asociaţiilor de utilităţi publice, după ce atacase legea la CCR, însă fără succes, la nivelul conţinutului, anunţă Mediafax. Legea promulgată vineri de şeful statului a fost adoptată iniţial de Parlament în 2014 şi a parcurs toate etapele de contestare, respectiv reexaminarea şi atacarea la Curtea Constituţională.
Astfel, legea serviciilor comunitare de utilităţi publice care prevedea, printre altele, că primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respectiv municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice a fost adoptată în iunie 2014, însă preşedintele Traian Băsescu a retrimis-o pentru reexaminare în Parlament.
Deputaţii au respins cererea de reexaminare a legii şi şi-au menţinut punctul de vedere adoptat anterior Astfel, primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respective municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.
Totodată, potrivit noii legi, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene îşi pot delega, prin dispoziţie, calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei.
Ulterior adoptării, în urma reexaminării, preşedintele Klaus Iohannis a făcut o sesizare la Curtea Constituţională în luna mai, care a fost respinsă.
În aceste condiţii, peste 50 de foşti sau actuali primari din Botoşani scapă de problema incompatibitiliăţii şi a conflictelor de interese. După cum Botoşăneanul a scris încă din 2013, ei fuseseră depistaţi într-o posibilă astfel de stare fiindcă au făcut parte din AGA societăţilor comerciale de utilităţi publice înfiinţate la nivelul consiliilor locale, iar una dintre sancţiunile prevăzute de lege era aceea de a li se interzice timp de trei ani dreptul la o nouă candidatură. De altfel, legea a fost iniţiată în Parlament tocmai la presiunea aleşilor locali.
CITEŞTE ŞI:
Cutremur în administraţie : 53 de foşti şi actuali primari găsiţi incompatibili de ANI
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Botoșănean lăsat mort pe marginea drumului, șoferul a fugit
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
În alte județe părinții sunt amendați de Poliție pentru absențele copiilor – SITUAȚIA la Botoșani
Gabriela Erdic
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile