Un tânăr din județul Botoșani a pus polițiștii pe jar după ce a încercat să arunce în curtea Penitenciarului din Iași mai multe telefoane mobile.
Poliţişti de frontieră din cadrul structurii Pază şi Control Acces a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au depistat un bărbat care intenţiona să introducă în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi cinci telefoane mobile.
În noaptea de sâmbătă spre duminică poliţiştii de frontieră din cadrul structurii Pază şi Control Acces a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul executării misiunii au observat un tânăr care intenţiona să pătrundă în perimetrul parcării instituţiei, prin escaladarea gardului.
Poliţistul de frontieră care efectua misiunea de supraveghere a procedat la interceptarea şi legitimarea persoanei stabilind că aceasta este Narcis A., în vârstă de 25 ani, domiciliat în judeţul Botoşani, cu antecedente penale. Lucrătorii au descoperit, asupra tânărului, cinci telefoane mobile.
Din cercetările efectuate şi din declaraţiile bărbatului s-a stabilit faptul că acesta intenţiona să arunce bunurile în curtea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi, care se afla în imediata apropiere a clădirii ITPF Iaşi, cu scopul de a fi preluate de un prieten care este încarcerat.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura informării lucrătorilor din cadrul Secţiei 2 a Poliţiei Municipiului Iaşi. Persoana şi bunurile au fost predate unui echipaj din cadrul Secţiei 2 a Poliţiei Municipiului Iaşi, lucrători care au întocmit dosar penal conform legii privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024