Scene incredibile cu medici la CJ : „Tinca, nu fi mârlan”, „baţi câmpii băi” - VIDEO
Medicii botoşănenii au lăsat baltă eleganţa şi se manifestă ca pe stadion. Alocuţiunile unora dintre aceştia sunt huiduite sau aplaude de colegi. Spiritele s-au înfierbântat când a vrut să ia cuvântul doctorul Aurel Tinca de la Spitalul de Copii. Încă din startul discursului anti-comasare, acesta a stârnit protestul şefului secţiei de ortopedie de la Spitalul Judeţean. „Aaaa, tu eşti cu ei?” a fost reacţia lui Radu Malancea, care a continuat în mai multe rânduri să îi arate obrazul medicului pediatru: „băi Tinca, nu fi mârlan!”. Chiar alături de acesta se află managerul Spitalului Judeţean Ovidiu Mimor, care i s-a adresat medicului Tinca: „baţi câmpii băi”. Liderul Sanitas a vrut să ia şi el cuvântul, însă a fost huiduit de o parte a asistenţei. Preşedintele Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac a făcut în mai multe rânduri apel la linişte, iar mai mulţi consilierii au cerut medicilor să facă linişte. "Astăzi suntem nevoiţi să luăm o decizie sub presiune", a spus consilierul Petru Nechita. (S.B.)