Reducerile cheltuielilor bugetare au ajuns şi la răniţii din revoluţie. Puţinii botoşăneni care au avut efectiv de suferit în urma evenimentelor din urmă cu 20 de ani au fost lăsaţi aproape în totalitate fără bani. De cîteva luni aceştia trebuie să se descurce cu un venit considerabil sub salariul minim pe economie. În acelaşi timp, zeci de alţi botoşăneni care la revoluţie nu s-au ales nici măcar cu o singură zgîrietură iau indemnizaţii de sute de euro de la stat.

Împuşcat lîngă Poliţie, pus să se descurce cu 300 de lei

Este după-amiază zilei de 22 decembrie 1989. Botoşăneanul Iulian Domnescu, şofer pe TIR, avînd la braţ însemnuri tricolore trece prin apropierea Inspectoratului de Miliţie. Mergea spre casă, dar nu a mai ajuns decît peste cîteva luni. A apucat să mai vadă o maşină cum trece pe lîngă el, un ofiţer de armată şi un soldat. „Fără nici o somaţie, fără nimic, a tras în mine. N-am simţit pe loc. Am mai făcut doi paşi şi am simţit o fierbinţeală în pantaloni. Era sîngele… era iarnă şi am căzut jos”, rememorează Iulian Domnescu. Glonţul i-a intrat în piept, i-a trecut şi prin plămîni şi i-a ieşit prin spate. A avut totuşi noroc, dacă se mai poate vorbi de aşa ceva… A stat cinci luni în spital, a suferit operaţii, iar acum, la 53 de ani, a fost lăsat fără indemnizaţia de circa 1.500 de lei pe care o primea ca rănit în revoluţie. Nu ştie foarte bine de ce nu i se mai dau banii. Mai ia doar o pensie de 410 lei, din care, greu de crezut, statul îi opreşte lunar 100 de lei pentru că i-ar fi plătit o lună în plus amintita indemnizaţie şi acum trebuie să şi-o recupereze. Banii rămaşi nu îi ajung nici măcar pentru tratament. A rămas cu o mulţime de sechele din urma împuşcăturii, s-a umflat, la căldură se sufocă şi nu poate să muncească. S-a mutat din Botoşani la Suliţa ca să poată fi îngrijit de mama. Tratamentul costă 400 de lei pe lună. „Eu dacă merg pe căldura asta pînă la colţ fac infarct. Am datorii de 150 de lei la farmacie şi nu pentru toate medicamentele de care am nevoie, doar pentru o parte”, mai spune Iulian Domnescu.

Schilodit în armată, lăsat fără indemnizaţie de rănit

Decembrie 1989… În urma evenimentelor din întreaga ţară soldatului Mihai Ţîrdea i se face chemare de urgenţă din concediu militar. Trebuie să se prezinte la unitatea din Iaşi în cîteva zeci de ore, altfel este declarat dezertor. Se întoarce şi pe 2 ianuarie 1990, în urma unui eveniment nefericit din cazarmă un glonţ îi străpunge piciorul drept. Verdictul medicilor este sfîşietor : „amputaţie coapsă dreaptă (…) după plagă prin împuşcare, cu ruptură musculară şi fractură complexă de femur”. Următorii aproape doi ani de zile şi-i petrece numai prin spitalele din Iaşi, Bucureşti şi Viena. În Austria i se face o proteză cu care se întoarce în ţară. Legislaţia îi declară răniţi în revoluţie pe toţi cei care au fost mutilaţi pînă în data de 10 ianuarie, astfel încît ani la rînd a beneficiat de o indemnizaţia care la începutul lui 2010 trecea puţin de 1.500 de lei. De prin primăvară a rămas şi el fără aceşti bani. A primit acasă o adresă în care i se cere să îşi preschimbe certificatul de revoluţionar. Ori nici el, nici Domnescu şi, se pare, nici un alt rănit botoşănean în revoluţie nu au avut vreodată un astfel de certificat. Ei au primit indemnizaţiile în baza documentelor care arătau că au fost răniţi în evenimentele din acea perioadă. Nu a avut astfel care certificat să îşi schimbe şi statul i-a sistat plata drepturilor băneşti. „Eu nu vreau drepturi de erou, nu mă simt erou, eu vreau doar drepturile mele de rănit în revoluţie. Deci, dacă sunt rănit şi se vede că piciorul nu mai este, daţi-mi dreptul meu. Adică 20 de ani am fost rănit şi după 20 de ani nu mai sunt? Mi-a crescut piciorul?” afirmă Mihai Ţîrdea.

Timp de aproape 20 de ani chemat la comisie să se vadă dacă nu i-a crescut piciorul amputat

Acesta susţine că timp de două decenii Casa Judeţeană de Pensii (CJP), cea prin care i se plătea indemnizaţia, nu i-a cerut niciodată, nici un act, iar în primăvara acestui an i-a solicitat să îşi schimbe amintitul certificat de revoluţionar. Mai ia doar o pensie de 451 de lei, însă şi din aceasta CJP îi opreşte 100 de lei pe lună tot pentru că i-ar fi dat o lună în plus indemnizaţia de rănit şi trebuie să îşi recupereze banii. Şi toate acestea i se întîmplă după ce, lucru greu de înţeles şi de imaginat, pînă în 2007 a fost chemat an de an la control medical pentru ca să se vadă dacă nu cumva starea de sănătate i s-a îmbunătăţit. Deşi în fiecare an comisia de expertiză constata că nu are picior un picioar, mai exact „lipsă prin amputaţie”, i se dădea termen de revizuire pentru anul viitor. Abia în 2007 a făcut o contestaţie şi Serviciul Judeţean de Medicină Legală cu avizul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, îi dă decizie definitivă. 

Răniţii lăsaţi fără bani, revoluţionarii de catifea răsplătiţi cu 2.000 de lei

Pentru reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii lucrurile sunt clare. Conform legii 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria revoluţiei române, pînă la data de 30 aprilie 2010 răniţii şi ceilalţi revoluţionari trebuiau să depună certificatele de revoluţionari şi alte documente (copie legitimaţie revoluţionar, adeverinţă eliberată de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor) privind întocmirea actelor de preschimbare a certificatului de revoluţionar. Cei doi, care aşa cum am arătat nu aveau ce să preschimbe deoarece nu le-a cerut cineva vreodată un certificat de revoluţionar, nu au adus actele în termen şi au fost scoşi de la plata drepturilor băneşti. „Ei nu sunt singurii în situaţia aceasta. Ar fi vreo şase la nivelul judeţului”, afirmă Cătălin Dupir, purtătorul de cuvînt al CJP. În tot judeţul ar fi şapte răniţi în revoluţie, ceea ce ar înseamna că doar unul singur a reuşit să îşi rezolve problema actelor. Culmea însă, au reuşit să îşi preschimbe certificatele 45 de alţi botoşăneni care acum primesc în jur de 2.000 de lei drept indemnizaţie de revoluţionari. Printre aceştia îi regăsim pe omul de afaceri Adrian Ochişor, trezorierul PSD Botoşani Vasile Hălăşanu, profesorul de istorie Teodor Maxim, medicul de la Flămînzi Marius Bogdan care la un moment fusese declarat ca om care a făcut poliţie politică, Tudor Bucşinescu, membru PDL, soţul consilierei Lidia Bucşinescu, director al sucursalei Botoşani a Intesa Sanpaolo Bank. Majoritatea sunt grupaţi în Asociaţia Revoluţionară 22 – 25 decembrie 1989. „Eu le-am propus să facem o fuziune (cu asociaţia răniţilor – n.r.), dar au refuzat. Cei care au venit la noi i-am ajutat cu actele. Nu putem cunoaşte însă toate cazurile din judeţ”, susţine Vasile Hălăşanu, preşedintele asociaţiei.

„Acolo e harababură”

Reprezentanţii CJP aşteaptă încă botoşănenii răniţi în revoluţie să aducă actele. Ei spun că, după ce îşi vor pune la punct documentaţia vor primi retroactiv drepturile, în mod eşalonat. „Acolo e harababură”, afirmă însă prefectul Cristian Roman despre dosarele de la CJP. El crede totuşi că plăţile au fost sistate deoarece funcţionarilor casei le-ar fi fost teamă ca nu cumva Curtea de Conturi să le impute sumele plătite oamenilor în cauză, deşi este cît se poate de clar că aceştia au fost răniţi în evenimentele de acum două decenii. Pînă atunci însă răniţii trebuie să se descurce cu vreo 300 de lei pe lună. Şi dacă ar fi numai asta… Iulian Domnescu se plînge însă că … „unde deschizi uşa te întreabă «da’ unde au tras în tine, ce, a fost revoluţie la Botoşani?» Păi atunci cine m-a împuşcat… ?” Este o întrebare care rămîne oricum fără răspuns. Nici în ziua de astăzi nu ştie cine este cel care a tras, nu a auzit să se deschidă vreun proces sau măcar să fie acuzat cineva oficial.

Sergiu BĂLĂŞCĂU