Cu o lună şi câteva zile înaintea începerii campaniei electorale una dintre formaţiunile de la care se aşteaptă să producă surpriza la alegerile locale şi-a schimbat parţial conducerea de la Botoşani.
Prin decizie comună a copreşedinţilor Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, la ALDE Botoşani Alexandru Zarug a fost înlocuit din funcţia de copreşedinte. Măsura a fost luată ca urmare a stării de sănătate a acestuia, care nu îi mai permite să se implice în politica la vârf.
„Nu a putut continua activitatea şi ştiţi prea bine că sunt activităţi foarte multe la un partid politic pentru organizare, mai ales în campania electorală”,
Gheorghe Iacob, copreşedinte ALDE Botoşani.
Decizia a fost semnată pe 29 martie şi îl desemnează pe Dumitru Zmău drept înlocuitor al lui Zarug.
„La ALDE nu vine nimeni că a avut nu ştiu ce notorietate, la ALDE vin oameni care muncesc”,
Dumitru Zmău, copreşedinte ALDE Botoşani.
ALDE s-a format prin fuziunea dintre Partidul Conservator şi Partidul Liberal Reformator, iar preşedinţii celor două organizaţii judeţene, Gheorghe Iacob, respectiv Alexandru Zarug au devenit iniţial copreşedinţii ALDE Botoşani. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Șoferul rănit în carambolul de la Baisa a ajuns în mâinile medicilor – STAREA lui
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Control timp de o lună la Spitalul Județean și în alte două unități medicale
Oana Sava
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile