O nouă materie ar putea fi studiată de către elevi.
Și așa destul de aglomerați, elevii ar putea studia o nouă materie. Europarlamentarul PSD Claudiu Ciprian Tănăsescu a cerut colegilor săi din Parlamentul European să îl sprijine în implementarea propunerii sale de introducere la nivel european, pentru elevii din anii terminali, a unei materii despre Uniunea Europeană.
„În actualul context, în care euroscepticismul câștigă teren bazându-se pe lipsa de informare a cetățenilor privind importanța Uniunii Europene, pe mesaje eronate, denaturate, referitoare la rolul instituțiilor europene în viața de zi cu zi a cetățenilor, consider că este important să combatem aceste curente de opinie, prin care sunt induse anumite idei deformate, conform cărora toate lucrurile rele sunt dictate de la Bruxelles, statul național și-a pierdut suveranitatea, sau că Uniunea Europeană este o construcție menită să distrugă spiritul național”. Introducerea în programa școlară a unui curs despre Uniunea Europeană poate ajuta tinerii să își însușească, în termeni simpli și pe înțelesul tuturor, noțiunile de bază privind Uniunea Europeană, vor înțelege mai bine importanța calității de membru al Uniunii Europene, de ce este important să votăm la alegerile europarlamentare, cum funcționează și care sunt valorile care fac din Uniunea Europeană una dintre cele mai importante construcții politice ale secolului XX”,
a spus Tănăsescu, potrivit newsteam.ro
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024