Vești excelente pentru clienții unui hipermarket.
Magazine vor fi dotate cu prima infrastructură de reciclare a produselor de îngrijire personală și a locuinței și recompensează clienții cu 50% reducere. Pornind de la deviza ,,consumul excesiv de plastic dăunează grav naturii”, Kaufland România introduce în premieră în magazine un sistem nou de colectare a flacoanelor goale de produse de igienă sau de curățenie, ce vor fi reciclate pentru a proteja mediul înconjurător, scrie Capital.
Pentru a încuraja comportamentul eco, clienții care aduc ambalaje goale pentru reciclare primesc cupoane de reducere de 50% pentru achiziționarea de produse noi de îngrijire. Astfel, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, la intrarea în magazine, clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor.
La fiecare 3 astfel de recipiente aduse la instalația sub formă de broscuță din magazin, clienții vor primi câte un cupon cu reducere la produsele aflate în campania lunii respective.
Pe parcursul lunii iulie, cei care reciclează vor fi recompensați cu cupoane de 50% reducere la gama de geluri de duș Dove, 250 ml, din variantele Nourishing, Nourishing Care & Oil, Cocoa Hibiscus, Dove Men Clean Comfort sau Minerals & Sage. Cupoanele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.
Recompense mari
,,Cine reciclează, merită recompensat! Obiectivul acestui proiect este de a proteja mediul înconjurător, de a înlătura din natură plasticul din produsele de igienă sau curățenie și de a susține comportamentele eco, oferind clienților un sistem ușor accesibil, la îndemână, precum și o recompensă. Pe această cale, invit toate brandurile responsabile de produse de larg consum să se alăture campaniei și să își pună promoțiile în slujba sustenabilității, oferind un impuls clienților care le vor recicla astfel ambalajele pe care le introduc pe piață.
Prin acest tip de parteneriat retalier-brand-client, închidem împreună circuitul de consum într-un mod sustenabil. Ne dorim ca tot mai multe branduri să reacționeze pozitiv și să utilizeze infrastructura pe care o punem la dispoziție tuturor, urmând ca noi să preluăm 100% toate cheltuielile legate de menținerea întregii rețele de reciclare, prin colaborarea cu furnizorul specializat”,
declară Valer Hancaș, Director de Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.
În prezent, broscuța este disponibilă în cinci magazine din orașele București (str. Barbu Vacarescu, nr. 120-144, str. Sebastian, nr. 88C, Bulevardul Theodor Pallady nr. 51 – iar până la finalul lunii și în Pantelimon), Timișoara (str. Damaschin Bojinca, nr. 4) și Iași (șos. Păcurari, nr. 86M), proiectul urmând să fie extins în mai multe orașe mari din țară și în Republica Moldova (magazinul din str. Decebal).
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024