Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a precizat că se vor face o serie de schimbări în sistemul de învățământ.
Mai exact, Executivul analizează introducerea în regim de urgență, în 2019, a unei măsuri ce vine în ajutorul elevilor care pierd ritmul la învăţătură. Aceștia vor avea 2-3 ore suplimentare la şcoală pentru recuperare.
„Elevii, începând de la clasa a III-a, cei care pierd ritmul cu cei care păstrează ritmul cu programa şcolară, vor avea, probabil, două-trei ore suplimentare la clasă pentru recuperarea, remedierea cunoaşterii pe care ar trebui să o acumuleze şi nu au făcut-o. Cred că toţi cei care se află în această situaţie şi se îndepărtează de majoritatea clasei, toţi trebuie să participe. (...)Va trebui să începem acest lucru chiar din semestrul II, din ianuarie, din februarie. Este o măsură de urgenţă pentru că trebuie să corectăm aceste lucruri", a declarat Andronescu, la România TV.
Ministrul a explicat că unii elevi, din diverse motive, pierd ritmul începând cu clasa a III-a, iar până în clasa a VIII-a diferenţele se accentuează.
"Ca urmare, de la clasa a III-a şi până la clasa a VIII-a se accentuează extraordinar de mult decalajul dintre cei care fac faţă programelor şcolare şi cei care nu fac faţă programelor şcolare. Şi cred că cu acest lucru va trebui să începem, adică să găsim resursele necesare şi de câteva zile analizăm acest lucru, în aşa fel încât începând cu clasa a III-a, cel puţin pentru elevii care sunt în această situaţie, în pierdere de achiziţie în cunoaştere, să încercăm să facem cursuri remediale, cu învăţătorii de la clasă, după clasa a V-a cu profesorii”, a mai spus Andronescu.
Potrivit acesteia, măsura trebuie luată imediat, urmând să fie găsite soluţii organizatorice.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024