Este locul unde astăzi se botează un copil abia ivit pe lume, iar mâine se ține slujba înmormântării la căpătâiul unui mort. Dar este și locul în care speranța nu dispare niciodată, mai ales datorită copiilor care vin aici cu inima deschisă.
Cimitirul Eternitatea din Botoşani, oraș care a fost o perioadă al doilea ca mărime din Principate, se remarcă prin frumusețea busturilor şi monumentelor funerare care străjuiesc mormintele personalităților locului. Această grădină a celor plecați dintre noi păstrează o bună parte din istoria locală a ultimului veac.
A trecut puţin peste jumătate de an de când părintele Vasile Burlacu a fost numit paroh la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Eternitatea, după 15 ani de caritate la maternitatea din Botoşani, parcurgând astfel drumul firesc de la maternitate la cimitir; de la licărul speranţei şi viaţa pământească la moartea şi viaţa veşnică, scrie Ziarul Lumina.
Cu aceeaşi dragoste de oameni, preotul Burlacu miruieşte astăzi şi botează un nou-născut, iar mâine ţine slujba Înmormântării la căpătâiul unui mort, pentru că, după cum spune, „un preot este preot în orice situaţie, iar acolo unde este trimis trebuie să slujească lui Dumnezeu şi oamenilor”.
În mica bisericuţă a cimitirului, părintele Burlacu nu este doar în slujba celor care trec la cele veşnice şi a familiilor îndurerate, ci şi în slujba copiilor din parohie, pe care-i susţine după puteri.
Împreună cu doamna Florentina Dănilă, învăţătoare pensionară, prin mâinile căreia au trecut generaţii întregi de copii, desfăşoară diferite activităţi educative, relatează Ziarul Lumina.
„Părintele este deosebit, a venit la noi în parohie cu inima deschisă şi insistă foarte mult pe activităţile cu copiii. Credem că Biserica trebuie să aibă în special grijă de copii, care sunt viitorul acestei ţări, şi de bătrâni, mai ales de cei neajutoraţi. Iar copiii au nevoie de educaţie, cu atât mai mult în această perioadă când s-au înstrăinat, sunt speriaţi, nu mai ştiu să relaţioneze; derulând aceste activităţi în biserică i-a obligat la un comportament diferit, fiecare ascultă, nu doar aude, comunică cu calm, mult diferit faţă de cum o fac poate în alte medii unde predomină gălăgia ori stridenţa. Aici, în biserică, copiii învaţă să fie cât mai umani, să dăruiască, să nu treacă indiferenţi peste suferinţa celor de lângă ei”,
după cum spune doamna Dănilă.
Pe tot parcursul verii, copiii au citit la biserică, au relaţionat, s-au bucurat împreună de activităţi creative, iar din această toamnă cei care nu-şi permit să plătească meditaţii vor fi ajutaţi la lecţii.
„Suntem mai multe cadre didactice în parohie, încercăm să încropim şi o asociaţie pentru că altfel ai posibilitatea să desfăşori nişte proiecte, să atragi nişte fonduri. Avem nevoie de un spaţiu dedicat activităţilor cu copiii, pentru că uneori în biserică se desfăşoară slujba Înmormântării, parastase etc. Părintele încearcă să găsească soluţii, avem şi unele promisiuni, dar până la concretizare el ne primeşte cu braţele deschise în casa Domnului”,
încheie doamna Florentina Dănilă.
(Foto: Ziarul Lumina)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024