«Încerc să cred că votul de duminică a fost unul negativ, o răbufnire la adresa celor care au condus ţara în ultimii patru ani»
Iaca, duminică botoşănenii şi-au conturat harta destinului politic pentru următorii patru anişori, şi fără a face un proces de intenţie, spun că arată ca necuratu’, privită de la distanţă aduce a staul, iar dacă dai să te apropii simţi un damf îngrozitor ce-ţi paralizează, pur şi simplu, receptorii olfactivi. Vorba aia, cum şi-o face omul cu stampila lui, nu i-o face nimeni! Acum vreau să fiu înţeles bine, pentru această situaţie vina în bună parte nu este a electorilor, sunt mai mult decât convins că în mintea fiecărui botoşănean există proiectată poza lui Florin Ţurcanu stând în mijlocul târlei cu bâta în mână şi vorovind într-o limbă păsărească doar de el înţeleasă, încerc să cred că votul de duminică a fost unul negativ, o răbufnire la adresa celor care au condus ţara în ultimii patru ani. Un lucru e cert, meritul celor care au ajuns acum în fruntea municipiului Botoşani cât şi a acelora din fruntea judeţului este minim, să fim înţeleşi, au fost trambulinizaţi doar conjunctural, doar faptele lor de viitor pot contrazice această ipoteză. Sunt convins că Ovidiu Portariuc, pe lângă celelalte probleme, zilnic va fi preocupat cu oferirea a câte unui loc de muncă botoşănenilor pentru ca în cei patru ani de mandat să se achite de promisiunea electorală, iar Florin Ţurcanu, la întâlnirile cu personalităţile ce vor călca în judeţ, va vorbi numai cu citate latineşti sau cu expresii brâncuşiene.
Nu vreau să se înţeleagă că vin deja cu tot felul de scenarii apocaliptice doar de dragul de-a lovi în câştigători, sunt convins că Florin Ţurcanu nu va fi capabil, sub multe aspecte, solicitărilor la care va fi supus de pe poziţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, poate doar când pe ordinea de zi vor fi probleme zootehnice. Optimiştii deja mă contrazic spunându-mi că Florin Ţurcanu şi-a tras o trupă de consilieri de înaltă ţinută intelectuală care-i vor disciplina şi-i vor corija toate ieşirile. Aserţiune lor pare plauzibilă până într-un anumit punct, au eliminat din ecuaţie ”impulsul primar”, specialiştii spun că la această vârstă este greu de estompat „datul genetic”. Sunt convins, nu va fi întâlnire la vârf a preşedintelui CJ în care nu vom pescui zeci de „ţurcanisme” , poate că doar aşa botoşănenii se vor convinge de gafa comisă pe 10 iunie.
O povară la fel de mare apasă şi pe umerii lui Ovidiu Portariuc, însă aici lucrurile au o cu totul altă nuanţă. Tânărul are o ţinută intelectuală solidă, nimeni nu poate nega acest aspect, numai că domnia sa încă nu-i de-ajuns de copt politic pentru a putea trece peste toate provocările „colegiale” la care va fi supus, se vor solicita tot felul de deconturi, unele reale, altele fictive, va fi ţinta presiunilor de tot felul, mai ales din partea oportuniştilor politici, dar cel mai greu aspect va fi cel din punct de vedere administrativ, va trebui să ducă la bun sfârşit toate proiectele lui Cătălin Flutur. Sunt convins, Ovidiu Portariuc încă-i sedat de succes, când se va trezi la realitate va avea ceva frisoane, e bine să nu uite că politica de multe ori nu bate cu realitatea, pentru a mai fi credibil ca politician are obligaţia ca cel puţin jumătate dintre promisiunile electorale să le onoreze.
Vom trăi şi vom vedea.
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
Portariuc primar, Ţurcanu preşedinte