De cele mai multe ori politicienii sunt în mintea copiilor, dacă la cei mici infantilismul este o expresie a vârstei şi îmbracă straie de sărbătoare, în schimb politicienii nu au nici cea mai mică scuză, când îi vezi cum se joacă de-a sondajele îţi vine să-i trimiţi la groapa de nisip şi să le pui câte o găletuşă în mână. Duelul sondajelor de la Botoşani se aseamănă cu jocul de pe calculator numit „ Bomberman ” practicat de prichindeii de grădiniţă . Este un joc de acţiune în care se simuleze punerea unei bombe pe teritoriul adversarului, după care agresorul este obligat s-o taie la fugă, când se împiedică înseamnă că a căzut în propria-i capcană. Totul se desfăşoară sub presiunea timpului, acţiunea este cronometrată. Acum să vedem similitudinile cu hârjoneala de pe scena noastră politică, aici jocul constă în aruncarea unor sondaje pe piaţă cu scopul vădit de a-l intoxica pe adversar, unora le merge, dar cei mai mulţi devin groparii propriilor lor imagini, despre acest aspect vom vorbi cu altă ocazie. Cum era de aşteptat, primul „ bomberman” a fost deputatul Florin Ţurcanu, s-a lăudat că-n sondajul comandat de PNL domnia sa ar sta cu vreo 20 de procente peste candidatul PDL-ului pentru funcţia de preşedinte al CJ. Atenţie, în momentul când a aruncat o astfel de bombă nici n-a clipit, a spus-o cu naturaleţea unui comersant ce doreşte să-şi vândă marfă la un preţ derizoriu numai să scape de ea. Singura persoană care i-a sorbit cuvintele din guriţă a fost consiliera lui personală. Intenţia deputatului este de-a prelua frâiele judeţului, s-a săturat să tot facă naveta la capitală, îi este un dor nebun de behăituri şi oiţe.
Nici PRM-ul nu se lasă mai prejos, şi „clarvăzătorul” Eugen Niţură scoate un sondaj privind atât poziţionarea partidelor politice în percepţia populaţiei cât şi procentele prezumtivelor candidaţi pentru şefia Consiliului Judeţean, aici situaţia diferă radical de cea a liberalilor, pentru președinția CJ conduce Cătălin Flutur urmat de Gheorghe Marcu şi Dumitru Codreanu. Situaţia este ilară, nici actualul primar al municipiului şi nici senatorul PSD nu şi-au exprimat dorinţa de-a candida pentru o asemenea funcţie. În ceea ce priveşte procentul peremistului Codreanu de 14,85% este umflat rău de tot, nu ştiu dacă mai poate avea credibilitate un partid de circari guralivi. În acelaşi sondaj Florin Ţurcanu are doar un anemic 2%. Într-o altă intervenţie acelaşi Eugen Niţură se foloseşte de interjecţia „ ciuş” pentru a-l trage de atenţie pe Dorin Ciuştea, fostul său şef, acuzându-l de pescuit politic neortodox, în sensul că fură „peştişori” din bazinul electoral al PRM aruncându-i în apele tulburi ale PP-ului lui Diaconescu.
Fraţilor, asta mai zic hârjoană politică! După cum vedeţi infantilism este din belşug în politica botoşăneană. Pe la sfârşitul lunii va reveni jocul „ bomberman” în prim planul vieţii noastre politce , PDL –ul a comandat un mega-sondaj, pentru curioşi vă pot spune rezultatele, sunt aşa cum s-au stabilit de… BPJ-ul partidului.
Lucian ALECSA